Irina Loghin, la Festivalul Brânzei de la Gulianca | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Irina Loghin, la Festivalul Brânzei de la Gulianca

• evenimentul va avea loc în acest weekend, mai precis în zilele de 19 şi 20 mai • nume mari ale muzicii populare, precum Irina Loghin, Nicu Mâţă şi Elena Sima, vor urca pe scena amplasată pe islazul de la marginea satului • programul artistic va începe cu o piesă de teatru pentru copii şi va continua cu dansurile mai multor ansambluri folclorice din Brăila şi judeţele apropiate

 

Mare sărbătoare pentru sătenii din Gulianca, comuna Salcia Tudor, în acest weekend. Festivalul dedicat brânzei tradiţionale cu gust unic, preparată în acest sat ajunge la cea de-a IV-a ediţie, fapt pentru care primăria şi consiliul local al comunei au pus la cale un mare spectacol cu muzică populară pentru zilele de 19 şi 20 mai. Trebuie menţionat şi faptul că, la sfârşitul anului 2017, a fost înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) marca “brânza de Gulianca”.

Evenimentul va începe sâmbătă şi se va desfăşura pe islazul de la marginea satului. În deschiderea festivalului va avea loc spectacolul pentru copii “George şi cheia secretă a universului”, pus în scenă de Teatrul “Fantezia” din Galaţi. Apoi, publicul se va delecta cu un program artistic susţinut de mai multe ansambluri folclorice: “Mugurii Tudorencelor” (Salcia Tudor), “Muşeţeanca” (Însurăţei), “Zarna” (Zărneşti, jud. Buzău), “Hora Măxinenilor” (Măxineni), “Lăutăraşii” (Valea Cânepii), “Colindătorii” (Cercul Militar Galaţi), “Spicul” junior (Siliştea), “Vulturaşul” (Mircea Vodă), “Romaniţa” (Romanu), “Vornicii” (Păuleşti, jud. Vrancea), “Bogheana” (Câşliţa Prut, Republica Moldova), “Chindia” (Jitia, jud. Vrancea), “Grâuşorul osmănean” (Unirea), grupul vocal bărbătesc “La lină fântână” (Ciocile) şi “Cununiţa satului” (Lieşti, Galaţi). Ansamblul folcloric “Chipăruşul” din comuna Nereju, judeţul Vrancea, va susţine un recital.

Începând cu ora 17.00, pe scenă vor cânta Silvia Zăgoreanu (Republica Moldova), Mihaela Avram (Dobrogea), Mărioara şi Viorel Radu (Muntenia) şi Nicolae Datcu (Muntenia).

Duminică, în localitatea Gulianca vor ajunge nume mari ale muzicii populare, precum Irina Loghin, Călin Brăteanu, Elena Sima, Florin Boită şi Nicu Mâţă.

Şi să nu uităm de “vedeta” festivalului, brânza de Gulianca, ce va putea fi cumpărată de la tarabele amenajate pe islaz. Brânza are un gust deosebit, dat de iarba care creşte pe solul sărăturat din zonă. După câţiva ani, Primăria Salcia Tudor a reuşit să înregistreze la OSIM marca “brânză de Gulianca”.

În zona comunei Salcia Tudor, care înglobează şi satele Gulianca şi Olăneasca, există 23.000 hectare de păşune, cu iarbă foarte bună, iar numeroşii crescători din zonă deţin în total peste 20.000 de ovine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro