Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, solicită schimbarea selecţionerului Victor Piţurcă, fiind de părere că după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2014, la conducerea tehnică a echipei naţionale a României trebuie instalat un alt antrenor.
"Eu am susţinut schimbarea selecţionerului şi în Comitetul Executiv de dinaintea tragerii la sorţi. Acum văd că lumea începe să îşi schimbe părerea. Toată lumea spunea că trebuie schimbat Piţurcă, dar nimeni nu avea curajul să o spună. Eu am spus-o în Comitetul Executiv şi îmi menţin părerea. Orice contract cu un selecţioner trebuie făcut la obiectiv. Iar la echipa naţională obiectivele sunt din doi în doi ani. S-a ajuns la baraj, nu a reuşit calificarea, eu zic să dăm şansa altcuiva. Nu ştiu dacă găsim un alt antrenor, pentru că cei care ar fi îndreptăţiţi să vină la prima reprezentativă au contracte în străinătate şi pe bani mai mulţi şi nu ştiu dacă se pot rezilia. Acum nu spun că eu le ştiu pe toate sau că e cea mai bună soluţie. Vedem ce se întâmplă la alegerile pentru preşedinţia FRF, vedem ce vrea noul preşedinte, cum va gândi şi eu îmi susţin punctul de vedere, dar nu eu hotărăsc. Nu ştiu ce clauză are Piţurcă, ce contract are. Eu am zis că a avut o şansă, nu s-a calificat, să dăm şansa altcuiva", a declarat, miercuri, Iorgulescu, într-o conferinţă de presă, citat de mediafax.ro.
Nu va discuta cu Olăroiu
Întrebat dacă prietenul său, Cosmin Olăriu, în prezent sub contract cu gruparea Al Ahli, ar fi dispus să preia conducerea echipei naţionale, Iorgulescu a răspuns că va discuta cu acesta numai dacă se va pune problema demiterii lui Piţurcă. "Nu am făcut această discuţie cu Olăroiu şi nici nu vreau să o fac pentru că e inutil acum. Dacă se va pune problema schimbării lui Piţurcă poate atunci fac discuţia. Dar aşa... Să îi distrag atenţia de la o muncă, nu pot să îl disturb. Problemele cu acea sancţiune sunt nişte şicane făcute de fostul lui club. şi nu prea au suport în instanţă. Cei de acolo au făcut-o numai aşa, din orgoliu, şi ca să îi distragă atenţia de la pregătire, pentru că el e pe primul loc (n.r. - cu Al Ahli), iar Al Ain e mult sub el, cred că e la distanţă de 9 puncte", a explicat preşedintele LPF.
Referitor la utilitatea revenirii unor jucători precum Adrian Mutu şi Lucian Sânmărtean la prima reprezentativă, Iorgulescu a menţionat că o eventuală convocare a lor depinde numai de evoluţiile de la echipele de club şi de selecţioner. "Orice jucător care e într-o formă bună şi poate ajuta echipa naţională trebuie convocat. Îi cunosc pe Mutu şi Sânmărtean, ştiu ce pot, depinde numai de ei... bine, de ei şi de selecţioner. Jucători sunt destui ca să fie convocaţi, depinde de forma lor, de strategia antrenorului, de ce sistem vrea să joace. Selecţia este mai complexă. Să nu ai parti-pris-uri, sau ranchiună, echipa naţională este un bun al tuturor. Nu e o echipă de club, «Eu sunt patronul, îi vreau pe jucătorii ăştia şi ăştia»", a spus Iorgulescu.
„Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece" pentru Euro 2016
El este de părere că jucătorii şi componenţii stafului tehnic al echipei naţionale trebuie să fie atenţi în preliminariile Euro 2016 chiar dacă grupa F pare uşoară. "Trebuie să ne luăm toate măsurile pentru a ne califica. Nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece că e o grupă uşoară. Se joacă 11 contra 11 şi probabilitatea de a greşi este mai mare şi trebuie să fim foarte atenţi. Sunt mai mulţi factori. Într-adevăr, faţă de celelalte e o grupă mai uşoară la prima vedere, dar vă reamintesc că şi eu când eram jucător am jucat cu Irlanda, s-a jucat numai la o poartă, dar mingea nu a vrut să intre în plasă. Deci mai trebuie şi şansă. Aşa că trebuie să terminăm cu declaraţiile că suntem deja calificaţi, nu e uşor", a precizat Iorgulescu.