* provine din mediul privat, având două societăți în domeniul turismului * acesta și-a dorit funcția de director al Regiei Autonome “Zona Liberă”, fapt pentru care s-a înscris la concurs, alături de Mircea Florin * se pare că social-democratul a obținut, la vremea respectivă un punctaj mai bun * acum, potrivit procedurilor, candidatul de pe locul II de la concurs devine director cu acte-n regulă
Regia Autonomă “Administrația Zonei Libere” Brăila are un director nou. Este vorba despre Ionel Duma, un om de afaceri din mediul privat. Acesta a fost contracandidatul lui Mircea Florin în momentul în care s-a organizat concurs pentru ocuparea funcției, însă social-democratul a reușit să obțină un punctaj mai mare. Acum, după ce Mircea Florin a devenit deputat de Brăila, în locul lui Mihai Tudose care a plecat în Parlamentul European, funcția de conducere rămăsese liberă.
Întrebat de jurnaliști care este procedura pentru ocuparea postului de director după plecarea lui Mircea Florin, primarul Marian Dragomir a declarat că Ionel Duma este cel care va ocupa funcția de acum înainte. “Atunci când s-a desfășurat procedura pentru ocuparea postului de director, au fost 2 candidați. Domnul Mircea Florin a avut un punctaj mai mare, fiind situat pe primul loc. Cel clasat pe locul II a avut 83-85 de puncte și, conform procedurii 109, la propunerea Consiliului de Administrație, cel de-al doilea candidat intră director. Este vorba de Ionel Duma, provine din mediul privat, are două societăți cu activitate în domeniul turismului. Nu este membru al niciunui partid, din ceea ce știu eu, este o persoană tânără, cu studii superioare, vine exclusiv din mediul privat, este prima oară când lucrează în zona publică”, a spus Dragomir.
Mai trebuie menționat că noul director al Zonei Libere nu va avea mandat întreg, ci va ocupa funcția pentru restul perioadei rămase din mandatul PSD-istului Mircea Florin.
Reamintim că Mircea Florin a fost nevoit să renunțe la postul de director general la “Zona Liberă”, imediat ce și-a depus jurământul în Parlamentul României. Inițial, toate atribuțiile sale au fost preluate, conform legii, de președintele Consiliului de Administrație, Eugen Iacomi.
Florin a demisionat pe 25 iunie. Intrarea acestuia în Parlamentul României s-a datorat plecării lui Mihai Tudose la Bruxelles, în Parlamentul European. Acum, numărul parlamentarilor PSD Brăila a crescut la trei. După alegerile parlamentare din 2016, social-democrații obținuseră patru mandate (trei de deputați și unul de senator), însă ulterior deputații Emilia Meiroșu și Mihai Tudose au trecut la Pro România, astfel că “pe baricade” din partea PSD rămăseseră doar deputatul Nicu Niță și senatorul Ion Rotaru.