Ioniță solicită stoparea ascunderii informațiilor legate de infecțiile nosocomiale din spitale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ioniță solicită stoparea ascunderii informațiilor legate de infecțiile nosocomiale din spitale

* deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniță a afirmat că măsurile drastice din ultima perioadă, luate ca urmare a combaterii pandemiei, au condus la scăderea numărului infecțiilor nosocomiale din spitale * aceasta consideră că problema continuă, este cât se poate de reală și de gravă, astfel că ascunderea unor astfel de situații pe viitor nu va conduce la nimic bun, ba dimpotrivă

 

 

 

Parlamentarul PNL Brăila Antoneta Ioniță consideră că ascunderea informațiilor despre infecțiile nosocomiale din spitale este o ipocrizie care produce victime. Aceasta a emis, recent, un comunicat de presă pentru a atrage atenția asupra problemei, subliniind că în perioada măsurilor dure luate din pricina pandemiei de coronavirus, numărul acestor situații a fost înjumătățit. Dar chiar și așa, Ioniță, membru în Comisia pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, consideră că problema nu poate fi ”băgată sub preș”, ba dimpotrivă, ar trebui dezbătută și rezolvată în viitorul apropiat.

”Locuitorii județului Brăila, unde s-a înregistrat cel mai mic număr de cazuri de coronavirus din România, trebuie să respecte în continuare regulile de igienă și distanțare socială, pentru ca boala să nu izbucnească, pe fondul relaxării măsurilor stricte, luate în perioada de urgență. De altfel, aceste măsuri stricte au dus inclusiv la scăderea la aproape jumătate a numărului infecțiilor asociate asistenței medicale (infecții nosocomiale), după cum s-a precizat în cadrul dezbaterii profesionale privind Modernizarea Sistemului de Sănătate (MOSS), la care au participat, on-line, reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Ministerului Sănătății, Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Agenției Naționale a Medicamentului, europarlamentari și parlamentari, directori de spitale, medici. Rezolvarea problemei supravegherii și controlului bacteriilor multirezistente și a infecțiilor nosocomiale rămâne una dintre marile probleme ale sistemului sanitar, în condițiile în care, în România, nu există ghiduri de prescriere a antibioticelor, dar nici date certe privind numărul infecțiilor cauzate de mediul intraspitalicesc și nici numărul deceselor”, susține Ioniță, în cadrul comunicatului.

Deputatul a adăugat că protocoalele și procedurile implementate în spitale în perioada stării de urgență au avut efecte și în ceea ce privește gestionarea infecțiilor nosocomiale. Potrivit lui Ioniță, studiile au dovedit că una dintre metodele cele mai eficiente de a reduce rata acestora ține de activitatea personalului mediu, de igiena corectă a mâinilor și de utilizarea echipamentelor de protecție.

”Pe perioada pandemiei s-a putut constata și cât de important este rolul epidemiologului în spitale și direcțiile de sănătate publică, dar și că doar 20% dintre spitalele românești sunt pregătite pentru situații de criză, după cum a reieșit dintr-un sondaj realizat printre medici și asistenți. Trebuie să vorbim deschis despre această problemă a infecțiilor intraspitalicești, pentru că doar așa vom putea găsi și căi de rezolvare. Să le ascundem, să nu le raportăm, din considerente de imagine sau pentru că nu dau bine la contractul de management al unui director de spital este o ipocrizie care produce victime. O strategie națională, aplicată unitar, la care se lucrează acum, poate da roade, iar  inițiativa Guvernului de a înființa Comitetul Naţional pentru Prevenirea şi Limitarea Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale (CNPLIAAM), un comitet interministerial, a cărui activitate va fi coordonată de Ministerul Sănătăţii, este un pas important, în abordarea acestei probleme reale”, a mai completat sursa citată.

Ioniță a ținut să precizeze că toți participanții la dezbatere au fost de acord că legea privind prevenirea bolilor asociate cu asistența medicală, aflată pe circuitul legislativ, trebuie aprobată cât mai rapid. Mai mult, că România trebuie să fie pregătită cu proiecte viabile, deoarece există deschidere la nivel european pentru investiții în sănătate, iar printre priorități se află remodelarea circuitelor funcționale ale spitalelor, în vederea reducerii riscului de transmitere a infecțiilor și actualizarea ghidurilor și a protocoalelor naționale, conform standardelor europene.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro