Producătorii agricoli admit importanța funcționării camerelor agricole, dar se tem de politizarea lor și de efortul financiar suplimentar. „Fermierii își doresc camere agricole, dar să nu fie politizate”, a declarat Ionel Arion, președinte Pro Agro, la Digi24, în emisiunea Agro Jurnal.
Alexandru Baciu, reprezentant LAPAR, a ridicat problema finanțării și a modului în care vor funcționa viitoarele camere agricole. „Fermierilor nu le este clar cum vor funcționa. Va fi un paralelism în activitatea camerelor și cea a mediului asociativ?”, a spus Alexandru Baciu, care a adăugat că, în acest moment, nu este limpede cui se vor adresa: fermelor mari, care au specialiști în consultanță, sau fermelor mici.
Anul 2020 este decisiv pentru înființarea camerelor agricole la nivel național, dar reprezentanții sectorului agricol se îndoiesc că noile structuri vor funcționa în beneficiul lor și pe termen lung. „Se discută că în primii trei ani camerele agricole vor fi finanțate de stat. Dar, după trei ani ce facem?”, a precizat Baciu.
O lege privind înființarea camerelor agricole există din anul 2010, dar este, practic, nefuncțională. Un proiect de lege referitor la înființarea camerelor agricole a fost elaborat în Camera Deputaților, la inițiativa președintelui comisiei pentru agricultură, Alexandru Stănescu, iar tema se află printre prioritățile de anul acesta ale Ministerului Agriculturii. Noile structuri camerale vor avea ca obiectiv să reprezinte fermierii în dialogul cu administrația, vor oferi consultanță agricultorilor, se vor implica în programe de perfecționare profesională.
Sursa: www.fermierinromania.ro