Ionel Alexandru, stupefiat de sărbătorirea Zilei Independenței României pe 10 Mai în loc de 9 Mai | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ionel Alexandru, stupefiat de sărbătorirea Zilei Independenței României pe 10 Mai în loc de 9 Mai

* profesor dr. în istorie, Ionel Alexandru s-a arătat consternat de felul în care președintele României și prim-ministrul au acceptat să proclame 10 Mai drept Ziua Independenței României, în loc de 9 Mai, dată la care ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu a făcut pentru prima oară acest anunț, în 1877 * fostul parlamentar susține că, indiferent de interesele unora, evenimentele istorice și datele la care acestea s-au întâmplat nu ar trebui modificate prin legi ulterioare * Alexandru a insistat să prezinte modul în care a fost proclamată Independența României la vremea respectivă * precizăm că proiectul de lege al parlamentarilor PNL privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a României a fost adoptat de Senat la 22 decembrie 2016 și de Camera Deputaților abia la 9 iunie 2021

 

Fostul parlamentar brăilean, prof. dr. în istorie Ionel Alexandru, a dorit să facă un comentariu legat de decizia actualilor deputați și senatori de a schimba data la care se sărbătorește Ziua Independenței Naționale a României. Acesta susține că este o greșeală ca acest eveniment istoric de maximă importanță să fie sărbătorit pe 10 Mai (de Ziua Regalității) și nu pe 9 Mai, data la care ministrul de Externe Mihai Kogălniceanu a proclamat de fapt Independența, în 1877. Alexandru a punctat că i se pare inadmisibil că președintele României Klaus Iohannis și prim-ministrul Nicolae Ciucă au acceptat schimbarea acestei date istorice.

”Urmărind canalele de mass-media, am rămas foarte surprins când l-am văzut pe președintele Iohannis și pe domnul prim-ministrul Ciucă vorbind despre Ziua Independenței României ca fiind 10 Mai. Atunci au proclamat dânșii Ziua Independenței de Stat a României?! Consider că erau într-o infuziune bahică amândoi, pentru că nu pot să îmi explic altfel cum pot modifica o dată istorică. Aceasta se cunoaște de peste 100 de ani, de toți românii! Și dacă intrăm pe lege, în data de 9 Mai 1877, ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, în Adunarea Deputaților, a proclamat independența de stat a României. Citez: «În stare de război, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare». Închid ghilimelele, textul e mult mai mare. Și a solicitat votul Parlamentului. Adunarea Deputaților a adoptat o moțiune tot în data de 9 Mai, prin care proclama Independența României!

Profesorul a dorit să dea citire din alte documente istorice din care reieșea faptul că la vremea respectivă, Camera, mulțumită de explicațiile Guvernului asupra votului dat pe 29 aprilie în acel an, prin care România declara război Turciei, a luat act în respectiva zi de începerea războiului, de întreruperea legăturilor cu Poarta și a consacrat oficial independența absolută a României.

”Deci s-a votat în unanimitate în data de 9 Mai în Camera Deputaților. În aceeași zi am moțiunea Senatului, tot din 9 mai, privind Independența României. Citez: «În urma explicațiilor date de domnul ministru al Afacerilor Străine în privința moțiunii din data de 30 aprilie (se referă la data când au aprobat declararea Războiului cu Turcia), Senatul, luând act de pozițiunea făcută României de Imperiul Otoman, consideră statul român independent și invită pe Guvern a lucra ca independent, dorință recunoscută și garantată de marile puteri europene». Aceste două moțiuni ale Parlamentului au devenit Legea prin care 9 Mai devine Ziua Independenței de Stat a României. O dată nu poate fi modificată prin altă lege sau când vrea unul sau altul!”, a dorit să atragă atenția Alexandru.

Într-adevăr, profesorul a punctat că pe 10 Mai prim-ministrul Ion Brătianu a confirmat Proclamarea Independenței de Stat a României, tot în Adunarea Deputaților.

”Iar pe 11 Mai, Adunarea Deputaților a anulat tributul către Imperiul Otoman în valoare de 914.000 lei, pe care noi trebuia să îl dăm ca stat dependent de Imperiul Otoman, până atunci. Și suma aceasta a fost trecută la cheltuielile militare pentru că Armata Română avea să participe la războiul care a urmat. Cu alte cuvinte, faptul că autoritățile cele mai înalte ale statului schimbă Ziua Independenței de Stat a României din 9 Mai în 10 Mai mi se pare un fapt total ilegal și neconstituțional. Indiferent ce funcție au în stat, nu pot să stabilească ei care este Ziua Independenței de Stat a României”, a conchis sursa citată.

 

Data s-a schimbat ca urmare a unui proiect de lege ce a fost aprobat în Parlament

După cum a precizat și presa Centrală, Ziua Independenței Naționale a României este sărbătorită, începând din 2022, la data de 10 Mai, în urma adoptării Legii nr. 189 din 8 iulie 2021, fiind zi de sărbătoare națională, lucrătoare. Inițiatori ai acestei propuneri legislative privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a României, ce a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților la 18 aprilie 2016, au fost 57 de deputați și senatori ai PNL. Proiectul de lege privind sărbătorirea zilei de 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a României a fost adoptat de Senat la 22 decembrie 2016 și de Camera Deputaților abia la 9 iunie 2021. Președintele Klaus Iohannis, prin Decretul nr. 811 din 8 iulie 2021, a promulgat Legea nr.189/2021 privind sărbătorirea zilei de 10 mai ca Ziua Independenței Naționale a României. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 681/9 iulie 2021.

Potrivit acestei legi, Parlamentul, Președinția României, Guvernul, celelalte autorități publice centrale, precum și autoritățile administrației publice locale vor organiza manifestări cultural-artistice, cu ocazia sărbătoririi acestei zile. Fondurile fiind asigurate de la bugetele locale sau centrale.

În expunerea de motive inițiatorii au arătat că: ”restabilirea adevărului istoric și reluarea tradiției istorice din anii 1866-1947, când era sărbătorită ziua de 10 mai drept Zi Națională a României, reprezintă unul dintre cele mai importante motive. În toată această perioadă, ziua de 10 mai a fost sărbătorită până când regimul comunist a denaturat faptul istoric și a anulat această celebrare, instaurând ulterior 23 august drept zi națională”.

Inițiatorii au amintit, printre altele și despre multiplele semnificații ale acestei zile: "În 10 Mai 1881, România a fost proclamată Regat, cunoscând ulterior, timp de mai bine de jumătate de deceniu, o perioadă de prosperitate și de progres economic și social; în 10 Mai 1866, prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen depunea jurământ în fața Parlamentului Principatelor Unite; în 10 Mai 1877, Senatul proclama Independența statului român, când conducătorul statului român de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamația «Independența absolută a României», conferindu-i astfel putere de lege. Cu o zi înainte, actul fusese citit în Parlament, de Mihail Kogălniceanu și votată de reprezentanții celor două Camere”, au mai precizat aceștia.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro