Decesul recent al lui Corneliu Vadim Tudor nu a trecut neobservat pe lângă politicienii brăileni. Chiar dacă filiala locală a PRM nu a emis niciun comunicat de presă în acest sens, mai mulţi performeri ai scenei politice locale au ţinut să îi aducă un ultim omagiu "Tribunului". Unul dintre aceştia este consilierul local PNG Ionel Alexandru, fost senator PRM în perioada 2000 - 2004, care ne-a contactat personal pentru că a dorit să prezinte două aspecte ce i-au atras atenţia în mod deosebit din timpul vieţii lui Vadim Tudor. "În cazul lui Corneliu Vadim Tudor, în afara calităţilor pe care le-a subliniat deja toată lumea, de politician, scriitor şi jurnalist, vreau să subliniez anumite aspecte mai puţin cunoscute. Spun asta pentru că eu am avut posibilitatea să le cunosc, atât în calitate de parlamentar, cât şi în calitate de ostaş. Am fost camarad de arme cu domnul Corneliu Vadim Tudor. Am făcut împreună armata la Unitatea Militară 01150 din Bucureşti, în 1975. În această conjunctură am participat la măsurile ce s-au luat împotriva inundaţiilor din acel an, unitatea militară fiind dusă la supraînălţarea digului de la Dunăre, din apropierea canalului Mostiştea - Bucureşti, care era în lucru atunci. Noi lucram în apă ca să înălţăm digul şi Vadim a fost muşcat de un şarpe, însă n-a vrut să meargă la infirmerie, de abia cu mare greutate l-au dus colegii. După vreo două zile în care a stat în spital a revenit şi a continuat lucrul, chiar dacă era în tratament. Vreau să spun că era un mare patriot şi nu ţinea cont de situaţia lui de sănătate", a declarat Alexandru. De asemenea, sursa citată a mai povestit momentele în care Vadim Tudor lua cuvântul în Parlamentul României fără ca opoziţia să îi poată da vreo replică. "I-am urmărit aproape toate discursurile şi vreau să subliniez un aspect mai puţin reliefat. Era cel mai bun orator din Parlamentul României şi nu numai. Opoziţia pe atunci, formată din PDSR, cum se numea la vremea respectivă actualul PSD, asculta parcă hipnotizată discursurile Tribunului şi, de regulă, nu era capabilă să dea o replică. Aşa de clare, precise, concise erau argumentele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a conchis Alexandru.
Şi parlamentarul UNPR Marioara Nistor îl regretă pe Vadim
La rândul său, deputatul UNPR Brăila Marioara Nistor a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care îl omagiază pe Corneliu Vadim Tudor. "Am aflat cu tristeţe despre trecerea în nefiinţă a unui politician care a marcat prin stilul, ideile şi viziunea sa politica românească. Corneliu Vadim Tudor a fost un patriot, un om care a iubit valorile şi tradiţiile româneşti. Dispariţia sa este o pierdere pentru scena politică din România, dar şi pentru literatura noastră. Condoleanţe familiei! Dumnezeu să-l odihnească!", a scris aceasta.