Ion Rotaru: «Fondul de rezervă al guvernului - puşculiţa electorală a PNL» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ion Rotaru: «Fondul de rezervă al guvernului - puşculiţa electorală a PNL»

• preşedintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru, a emis, recent, un comunicat de presă în care critică Guvernul PNL Brăila, pentru modul în care a alocat fonduri în teritoriu, pentru echilibrarea bugetelor locale

 

În mod normal, adoptarea de către Guvernul PNL a Hotărârii de Guvern 758/2020 privind echilibrarea bugetară ar fi trebuit să rezolve o problemă gravă şi stringentă a autorităţilor administraţiei locale - respectiv alocarea fondurilor necesare pentru buna desfăşurare a activităţilor şi acoperirea tuturor categoriilor de cheltuieli bugetare. În realitate, aşa-zisa rectificare pentru echilibrarea bugetelor a fost făcută în bătaie de joc şi în dispreţ total faţă de brăileni, repartizarea sumelor fiind una electorală, care nu ţine cont de interesele cetăţenilor, de numărul de locuitori ori de nevoile reale ale autorităţilor locale. Criteriul de alocare a fost unul strict politic, rectificarea bugetară fiind folosită de PNL ca un mod de a „pedepsi” localităţile a căror singură „vină” este aceea de a avea primari PSD. Guvernul PNL împarte populaţia judeţului Brăila în galbeni şi roşii şi merge pe principiul „cine nu e cu noi e împotriva noastră, iar cei care sunt împotriva noastră nu trebuie finanţaţi”.

Nevoile de finanţare ale municipiului Brăila şi cele ale Consiliului Judeţean Brăila au fost pur şi simplu ignorate (acestea primind ZERO lei), în timp ce primăriile PNL au fost evident favorizate. Această alocare vădit părtinitoare făcută în favoarea localităţilor cu primari PNL nu are nicio justificare, sigurul criteriu aplicat fiind culoarea politică a edililor localităţilor respective.

Dacă Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila nu au primit nici un leu, cele trei oraşe, Făurei, Ianca şi însurăţei primesc fiecare câte 500 mii de lei, cu o treime mai puţin decât cea mai mică comună cu primar PNL, care primeşte  750 mii lei. Abuzul maxim este demonstrat în cazul comunei Măraşu, căreia i-a fost alocată suma de 5.000 mii lei, în timp ce comunelor cu primari PSD le-au fost alocate câte 250 mii lei. În condiţiile speciale din acest an, în care Consiliul Judeţean şi administraţiile locale au folosit resurse importante pentru combaterea pandemiei, bazându-se pe afirmaţiile şi promisiunile Guvernului PNL că toate cheltuielile efectuate vor fi returnate, iată că avem dovada minciunii şi a abuzului grosolan prin această repartizare discriminatorie a fondurilor pentru comunele şi oraşele judeţului nostru, din care lipseşte cu desăvârşire alocarea de sume pentru Municipiul Brăila şi Consiliul Judeţean.

Mai exact, din suma totală 24.600 mii lei alocaţi judeţului Brăila, primăriile conduse de PNL primesc 17.800 mii lei, respectiv 72% din sumă, iar comunelor cu primari PSD şi celor trei oraşe cu primari PSD li se alocă 6.800 mii lei, adică 28% din sumă, în condiţiile în care peste 85% din populaţia judeţului locuieşte în aceste localităţi, incluzând aici municipiul Brăila, care a fost ignorat total de guvernanţi.

Aceasta nu este o echilibrare, ci este o sfidare! Şi este, de asemenea, o nouă dovadă a diferenţei de abordare între PSD şi PNL faţă de nevoile  tuturor cetăţenilor pe care brăilenii o vor judeca şi aprecia ca atare la alegerile din 27 septembrie. PSD a militat permanent pentru ca banii să ajungă la toate localităţile, în funcţie de proiectele de investiţii şi de solicitările administraţiilor, în timp ce PNL distribuie fondurile după culoarea carnetului de partid, în interes electoral, ignorand peste 85% din populaţia judeţului. PSD va ataca în contencios H.G. 758/2020 prin care primăriile liberale au primit sume consistente, în defavoarea comunelor conduse de PSD şi a locuitorilor acestora, care sunt practic pedepsiţi prin nealocarea banilor necesari, şi de asemenea, va corecta în Parlament, prin amendamentele depuse la Ordonanţa privind rectificarea bugetară, aceste abuzuri incalificabile si de netolerat ale PNL.

 

Preşedintele PSD Brăila, senator Ion Rotaru

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro