Iohannis nu va coabita cu Ponta | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Iohannis nu va coabita cu Ponta

Candidatul ACL la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, a declarat, la B1 TV, că, în cazul în care va câştiga alegerile, nu va avea o coabitare cu premierul Victor Ponta, ci "o colaborare instituţională".
Iohannis a explicat că preferă să evite termenul de coabitare deoarece în ultima vreme acesta a căpătat un sens peiorativ. „Nu, coabitare nu vom avea, vom avea, eventual, colaborare instituţională. Evit termenul coabitare. Dacă luăm DEX-ul, coabitare înseamnă un preşedinte şi un prim-ministru de provenienţe doctrinare diferite care coexistă. Dar la noi, noţiunea de coabitare este folosită uşor peiorativ datorită acelui pact de coabitare între preşedinte şi prim-ministru, pact care nici până acum nu ştim de ce s-a încheiat. Acel pact de coabitare nu a fost explicat, din acest motiv nu vreau să folosesc coabitare, prefer colaborare instituţională", a spus Iohannis.
În ceea ce priveşte modul de rezolvare al diferendelor cu primul ministru, candidatul ACL a subliniat că în niciun caz nu se va certa cu acesta la televizor atunci când nu vor fi de acord într-o anumită problemă. Iohannis a spus că, după alegeri, în Parlament va rămâne o majoritate controlată de PSD, respectiv un guvern controlat de social-democraţi şi a precizat că va colabora cu acest guvern.

„Nu o să mă vedeţi pe mine mergând la televizor să mă cert cu prim-ministrul

„Va exista un guvern controlat de PSD şi eu voi colabora cu el instituţional, corect. Asta însemnând că, în ideea în care trebuie rezolvată o problemă, se va rezolva. În niciun caz nu o să mă vedeţi pe mine mergând la televizor să mă cert cu prim-ministrul. Dacă există divergenţe, şi ele vor exista, atunci acele lucruri se discută până se găseşte o soluţie care sigur poate fi negociată într-un fel sau altul, dar nu trebuie să se ajungă la certuri la televizor, a afirmat Iohannis.
Pe de altă parte, promisiunile electorale pe care le face în campanie candidatul PSD-UNPR-PC la Preşedinţie, Victor Ponta, vor duce anul viitor la creşteri de taxe şi impozite, precum şi la renunţarea la cota unică de impozitare, a declarat candidatul ACL în alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis.
„Dacă ne uităm în jur, în România vedem prea multă corupţie, prea multă minciună, prea multă hoţie. Vedem România lui Victor Ponta. Vedem o Românie în care încet, dar sigur, se reinstaurează frica. Vedem o Românie în care chiar democraţia este în pericol. Vedem o Românie în care un candidat care este şi prim-ministru face promisiuni după promisiuni, promite pomeni electorale, după pomeni electorale. Şi ce vom avea în 2015? Creşteri de impozite şi taxe, renunţarea la cota unică de impozitare. Şi toate astea pentru ca voi să plătiţi pomenile electorale ale lui Victor Ponta. Asta este România lui Victor Ponta", a spus Iohannis.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro