Deputatul PNL Ioan Oltean, în cazul căruia DNA a cerut aviz pentru arestare preventivă pentru fapte de corupţie, a declarat, miercuri, că a venit în plenul Camerei, unde se va decide asupra solicitării DNA, pregătit să le dovedească deputaţilor că "nu se impune" arestarea sa.
Întrebat de jurnalişti ce le va spune colegilor, deputatul PNL a răspuns: " M-am pregătit să dovedesc că nu se impune arestarea mea".
Pe de altă parte, Oltean a dat de înţeles că se aşteaptă, totuşi, să fie arestat.
"(Rezultatul votului va fi cel- n.r.) care a fost de obicei până acum", a spus Oltean.
Întrebat de ce crede că a apărut acest dosar, deputatul a afirmat că nu se poate pronunţa, pentru că sunt "chestiuni" care îi scapă.
Deputaţii vor vota, miercuri, începând cu ora 12.00, cererile DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputaţilor PNL Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, acuzaţi de fapte de corupţie în dosarul despăgubirilor ilegale ANRP, PNL şi PSD anunţând că se vor pronunţa în favoarea ridicării imunităţii celor doi. Vor fi două voturi separate, conform procedurii, votul fiind secret, cu bile.
Săptămâna trecută, în 2 decembrie, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil, cu 14 voturi "pentru", patru "împotrivă" şi trei abţineri cererea DNA de arestare preventivă a deputatului PNL Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. În aceeaşi şedinţă, membrii comisiei au avizat, cu 15 voturi "pentru", 3 voturi "împotrivă" şi 3 abţineri, solicitarea de arestare preventivă a colegului liberal Cătălin Teodorescu, acuzat în dosarul despăgubirilor ilegale în care este urmărit penal şi Ioan Oltean.
În discursul susţinut în faţa deputaţilor, Ioan Oltean a afirmat că acuzaţiile aduse împotriva sa sunt "fabricaţii" şi "invenţii" şi le-a cerut colegilor să voteze împotriva solicitării DNA. Acuzat că a luat mită de 600.000 euro în incinta unei biserici din Chitila, Oltean a susţinut că nu a fost niciodată în această localitate sau în biserica în care se presupune că a luat mita şi că nu-l cunoaşte pe denunţător, părintele Alexandrescu.
La sfârşitul lunii noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea preventivă a parlamentarilor Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu, în dosarul în care sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie privind despăgubiri ilegale de aproape 109 milioane lei date de ANRP lui Mihai Rotaru.
Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Cătălin Florin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză, este urmărit penal pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Dosarul vizează despăgubirea ilegală acordată de comisia ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, care în 2011 a primit aproape 109 milioane de lei pentru un teren din Piteşti în suprafaţă de peste 61.000 de metri pătraţi. Despăgubirea a fost acordată în perioada în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP era condusă de Crinuţa Dumitrean.
Anchetatorii au stabilit, în baza probelor, că deputatul Ioan Oltean, "care avea relaţii cointeresate cu cesionarul şi cu preşedinta ANRP", a intervenit la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.
"În schimb, numitul cesionarul i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii", susţin procurorii DNA.
Deputatul Cătălin Florin Teodorescu este acuzat că, împreună cu alţi inculpaţi, membri în comisia din ANRP - Crinuţa Dumitrean, atunci preşedinte al ANRP, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Marko Attila, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru -, a aprobat ilegal raportul de evaluare prin care terenul de peste 61.000 de metri pătraţi din Piteşti a fost evaluat la 108.932.000 de lei (aproximativ 25 de milioane de euro), sumă acordată drept despăgubire lui Mihai Rotaru.