* se menționează în comunicatul emis de HC Dunărea Brăila, după transferul portarului de 19 ani, Clara Beatrice Preda
HC Dunărea și-a asigurat serviciile unui nou portar, tânăr, de viitor, Clara Beatrice Preda, jucătoare de 19 ani care vine de la CSM București.
Primul sport practicat a fost atletismul. După șapte ani de atletism, a ajuns la CSS2 București, la handbal, unde s-a antrenat sub îndrumarea antrenorului Niță Grigore, iar apoi a făcut pasul la campioana CSM București, club la care a cunoscut și primul succes personal, fiind declarată cel mai bun portar la un turneu amical internațional de handbal, la care au participat echipe din România, Austria și Ungaria.
Cu echipa CSM București a cucerit medalia de bronz la naționalele de juniori II din 2019 și la cele de juniori I, din 2021. Anul acesta, cu Preda în lot, CSM București a devenit campioană națională de junioare I. Începând de anul trecut este componentă a lotului național. Ea a participat la Campionatul European de tineret, în 2021, iar în acest an urmează să participe la Campionatul Mondial de handbal tineret.
Preda este studentă în anul întâi la Facultatea de Științele Comunicării și Relații Internaționale, specializarea Relații Internaționale și Studii Europene, din cadrul Universității “Titu Maiorescu” București.
“Mă bucur că HC Dunărea Brăila a avut încrederea să îmi acorde șansa de a evolua în Liga Națională. Acest pas este extrem de important pentru mine în calitate de senioară. Îmi doresc să fac performanță și consider că acest club mă va ajuta să capăt experiență și să pot ajunge unde mi-am propus. În continuare ține de mine să mă pregătesc cât mai bine și să îmi demonstrez potențialul”, a declarat Clara Preda după semnarea contractului.
Palmares:
2021 - Locul I - Liga Florilor Mol - CSM București
2022 - Câștigătoare a Cupei României - CSM București
2022 - Locul al II lea - Liga Florilor Mol - CSM București.