* anul acesta, SUPAFLC Brăila a restaurat Capela filantropului Dumitru Ionescu, primarul care și-a donat averea municipalității, cu suma de 361.000 ^ TVA * totodată, a fost reabilitat gardul de cărămidă de la Cimitirul "Sfântul Constantin", latura dinspre cartierul Hipodrom * au fost, de asemenea, modernizate aleile de la "Sf. Constantin" și de la "Sf. Maria", iar până la finele anului va fi reabilitată Capela de la Cimitirul Municipal
Investiții de aproape un milion de lei în cele șapte cimitire administrate de Primăria Municipiului Brăila prin Serviciul de Utilitate Publică de Administrare a Fondului Locativ și a Cimitirelor (SUPAFLC). Asta în condițiile în care multe locuri de veci au fost abandonate, iar proprietarii "au uitat" să achite taxele pentru întreținerea lor. Numai anul trecut au fost trimise rău-platnicilor 450 de somații și notificări de încetare a dreptului de concesiune asupra locurilor de veci din Brăila.
Potrivit conducerii SUPAFLC Brăila, "pentru a schimba imaginea cimitirelor municipiului" și pentru a asigura accesul corespunzător al cetățenilor la locurile de veci, în anul 2022, instituția aflată în subordinea Primăriei a executat sau are în execuție patru mari proiecte, lucrări care însumează 981.415 lei ^ TVA.
Prima mare lucrare aflată pe agenda de investiții a SUPAFLC Brăila a fost restaurarea capelei filantropului Dumitru Ionescu, fost primar al Municipiului Brăila în perioada 1906-1910, aflată în Cimitirul "Sfânta Maria" (la Podul Brăiliței), monument vechi de aproape un secol, ajuns într-o avansată stare de degradare. Despre Dumitru Ionescu - fost cântăreț bisericesc, apoi librar, unul dintre cei mai bogați brăileni ai tuturor timpurilor - se știe că și-a iubit orașul natal atât de mult încât a lăsat municipalității și concitadinilor întreaga sa avere, inclusiv actualul Teatru "Maria Filotti". Testamentul său începe astfel: "Dumnezeu să mă lumineze a face numai bine și cât mai mult bine patriei și neamului meu".
Lucrările de reabilitare a Capelei filantropuluilui Dumitru Ionescu au costat 361.000 de lei ^ TVA și au fost gata la finele lunii august a.c. Ele au fost executate "ca la carte" de SC "Pandrea Restaurare" SRL Brăila.
Cea de a doua mare lucrare a fost reabilitarea (la interior și la exterior) a gardului de cărămidă a Cimitirului "Sf.Constantin", latura dinspre cartierul Hipodrom. Lucrarea a costat 295.852 lei ^ TVA și a fost finalizată, de asemenea, în cursul lunii august 2022.
A treia investiție a SUPAFLC a reprezentat-o lucrările de modernizare și de asfaltare a aleilor secundare din cel două mari cimitire ale orașului, "Sf. Constantin" și "Sf. Maria". Dacă la "Sf. Constantin" lucrările au fost finalizate, la Cimitirul "Sf. Maria" ele sunt în curs de execuție. Mai trebuie precizat faptul că lucrările de modernizare/asfaltare a aleilor secundare de la cele două cimitire ale municipiului au costat 158.565 lei ^ TVA.
Cea de a patra investiție - aflată, deocamdată, în procedura de licitație - o reprezintă modernizarea camerei mortuare de la Cimitirul Municipal, din cartierul Chercea, lucrare de 165.998 lei ^ TVA.
Reamintim faptul că, la ora actuală, SUPAFLC Brăila administrează șapte mari cimitire din municipiu, cu aproape 70.000 de locuri de veci: Cimitirul "Sf. Constantin", Cimitirul "Sf. Maria", Cimitirul Radu Negru, Cimitirul "Sf. Mina", Cimitirul Municipal, Cimitirul Brăilița I și Cimitirul Brăilița II.