• consilierii judeţeni au aprobat, în unanimitate, cofinanţarea unor proiecte pentru cinci localităţi brăilene • fie că vorbim de teren de sport, reabilitarea iluminatului stradal, refacere rigole ori montarea de camere video, pentru toate acestea CJ va participa financiar în proporţie de 45-60% din valoarea proiectului, aproape 1 milion lei
Consiliul Judeţean Brăila s-a asociat cu cinci consilii locale din judeţul nostru pentru a realiza diferite proiecte pentru comunitate. Localitatea Bărăganul va avea un teren de sport nou, în Tichileşti va fi montat un sistem video de supraveghere, în comuna Vişani urmează să fie reabilitate două rigole pe două străzi, iar în localităţile Drogu (comuna Galbenu) şi Surdila Greci vor fi efectuate lucrări de extindere, eficientizare şi modernizare a iluminatului public. Valoarea totală a celor cinci investiţii se ridică la circa 1.773.279 lei cu TVA, din care contribuţia Consiliului Judeţean este în cuantum de 950.533 lei cu TVA.
În cea mai recentă şedinţă a CJ, cele cinci proiecte de hotărâre amintite mai sus, aflate pe ordinea de zi, au fost aprobate în unanimitate de către consilierii judeţeni, neexistând discuţii. Astfel, locuitorii din Bărăganul vor avea, pe viitor, un teren de sport multifuncţional, ce va costa 550.135 lei cu TVA. Consiliul Local Bărăganul va contribui cu 194.322 lei, iar CJ cu 291.483 lei, adică circa 60% din banii necesari construirii.
Big-Brother la Tichileşti! Comuna va fi supravegheată video, cel puţin aşa şi-au propus aleşii locali. Aproape 210 mii lei costă investiţia, fapt pentru care primarul localităţii a cerut asocierea cu CJ pentru îndeplinirea obiectivului propus. Astfel, CJ va contribui cu aproape 46% din suma necesară, adică 92,5 mii lei, iar restul banilor vor proveni de la Consiliul Local Tichileşti.
În cazul comunei Vişani, administraţia locală vrea să reabiliteze şanţurile pentru scurgerea apei, dar şi accesul în gospodăriile situate pe străzile 1 Decembrie şi Stadionului. Investiţia totală se ridică la 504 mii lei cu TVA, iar CJ va da 60% din banii necesari, adică aproape 282 mii lei cu TVA.
Iluminatul public în satul Drogu, comuna Galbenu, va fi parţial reabilitat şi eficientizat, aşa cum scrie în proiectul de hotărâre. Aceste lucrări costă aproximativ 102,5 mii lei cu TVA, iar CJ a fost de acord să sprijine financiar proiectul cu 60% din necesar, 59,2 mii lei mai exact.
Tot despre iluminat public este vorba şi în proiectul depus de comuna Surdila Greci. Aici, administraţia locală vrea să realizeze lucrări de extindere, eficientizare şi modernizare a iluminatului, ceea ce înseamnă o cheltuială totală de 407,2 mii lei cu TVA. Consilierii judeţeni au votat în unanimitate să acorde 225,3 mii lei pentru ca lucrările să poată fi executate şi achitate, restul sumei fiind suportată din bugetul comunei.