Timp de doi ani şi jumătate, Teatrul "Maria Filotti" va intra în reabilitare. Din fericire, aceste lucrări, care vor costa peste 20 de milioane de lei, nu vor întrerupe activitatea artistică, fiind afectate doar zonele anexe pentru realizarea unor dotări corespunzătoare pentru public.
Astfel, se vor face modificări ale lucrărilor realizate în anii '80, în Holul Monumental, pentru a se reveni la imaginea iniţială a holului, se vor construi grupuri sanitare noi, dintre care unul va fi pentru persoanele cu dizabilităţi. În locul magazinului Magenta se va realiza Cafeneaua Actorilor, cu subsol şi parter, accesul realizându-se cu o scară elicoidală, iar în locul fostei Agenţii a teatrului, situată lângă Magazin, se va amenaja Bufetul Teatrului, cu două intrări, din exterior, aşa cum este acum, dar şi din interior, din foaier.
În locul actualei librării va funcţiona Casa Cărţii Noi, iar în locul fostului anticariat, Casa Cărţii Vechi. La intrarea actorilor, spaţiul va fi recompartimentat pentru a se crea o zonă de aşteptare, una de pază şi alta pentru monitorizarea clădirii.
La etajul unu se vor restaura finisajele, în special în zona Sălii de Conferinţe şi a Sălii Maure, unde sunt porţiuni mari deteriorate din cauza infiltraţiilor, se va înlocui tâmplăria interioară, se va realiza o rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi în cele două săli dinspre foaiere, se va acoperi terasa de la Sala Maură.
În Sala Mare va fi înlocuită mocheta şi se vor retuşa ornamentele de pe parapetele balcoanelor şi de pe cupola sălii. Parchetul de stejar din foaiere, despre care proiectanul spune că are o slabă calitate, va fi înlocuit cu parchet din fag, iar pe holuri pardoselile din marmură vor fi curăţate, completate şi şlefuite, acolo unde este cazul.
La etajul doi se vor recompartimenta grupurile sanitare pentru angajaţi, se vor restaura finisajele, aşa cum se va proceda în întreaga clădire a teatrului. De asemenea, se vor restaura uşile decorative deteriorate, tâmplăria interioară deteriorată iremediabil şi se vor înlocui finisajele grupurilor sanitare existente pentru a corespunde cerinţelor sanitare pentru un spaţiu public cu aglomerare mare de persoane.
Arhitectul care a realizat proiectul este preşedintele Comisei Naţionale a Monumentelor Istorice
Proiectul a fost realizat de arhitect dr. Virgil Polizu, preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, profesor la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" Bucureşti. Virgil Polizu este expert Unesco pentru patrimoniu în Comisia Naţională a României pentru Unesco şi preşedinte fondator al Uniunii Naţionale a Restauratorilor de Monumente Istorice. Ca specialist a realizat proiecte de restaurare pentru biserici, mânăstiri şi ansambluri culturale din Iaşi, Neamţ, Suceava, Bucureşti. A fost şi premiat pentru mai multe proiecte de restaurare: Biserica Coconilor, Biserica Sf. Gheorghe Mirăuţi şi Biserica Iţcanii Vechi, toate trei din Suceava şi Schitul Dălhăuţi, Vrancea.