De luni, vor începe şcoala la Brăila cei 25 de elevi din mediul rural selectaţi în vară de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică pentru a beneficia de cursuri făcute la Brăila, cu unii dintre cei mai buni profesori din oraş, la un nivel adaptat gradului lor de inteligenţă. În luna mai, 47 de copii de clasa a IV-a, din tot judeţul, au fost testaţi psihologic şi la disciplinele matematică şi limba română. Au fost aleşi, în urma testelor generale de aptitudini şi a celor de cunoştinţe, 25 de elevi din localităţile: Bărăganu, Jirlău, Vădeni, Zăvoaia, Măgureni, Surdila Găiseanca, Gradiştea, Surdila Greci, Galbenu, Viziru, Mircea Vodă, Salcia Tudor, Dudeşti, Bordei Verde, Urleasca, Silistraru, Berteştii de Jos şi Frecăţei. Fiecărui copil îi vor fi plătite cazarea la internat, masa la cantină şi rechizitele, pentru fiecare fiind alocaţi 350 de lei lunar. Pe an, costurile se vor ridica, numai pentru copiii brăileni, la 100.000 de lei.
Cursurile se vor desfăşura între orele 12.00 - 18.00 la Şcoala "Mihai Eminescu", într-o sală aflată lângă cancelarie, care are în dotare o minibibliotecă şi o combină muzicală pentru studiul limbilor moderne. Pe parcursul zilei vor fi supravegheaţi de profesorii de serviciu. Vor învăţa limba română cu prof. Ana Coman, iar matematica o vor studia cu prof. Nicolae Cătălin Stănică, ambii foşti inspectori şcolari care au rezultate foarte bune cu copiii la olimpiade. Aceeaşi clasă de copii supradotaţi va învăţa intensiv limba engleză cu prof. Carmen Marin, iar la opţional vor învăţa informatică sub coordonarea profesoarei Ileana Savu. Diriginta clasei va fi profesoara de sport Carmen Baltă, cadru didactic cu experienţă în lucrul cu copiii, implicată şi în proiectele de voluntariat ale organizaţiei Voltin. "Vom avea mare grijă de ei, atât la venirea în şcoală, cât şi la plecarea din şcoală, dar şi în timpul orelor de curs. Din acest motiv le-am dat clasa de lângă cancelarie, ca să fim mereu aproape de ei. Orele de biologie le vor face în laborator, unde au la dispoziţie o tablă inteligentă, coordonată de profesor prin intermediul calculatorului. Deja a fost convocat odată consiliul clasei, adică toţi profesorii care vor lucra cu ei, pentru a le prezenta copiii şi a le atrage atenţia asupra particularităţilor acestor copii supradotaţi. Fiecare profesor va cunoaşte profilul copilului înainte de a intra în clasă", a precizat directorul adjunct Evelina Dumitraşcu.
Li se creează toate condiţiile pentru a face performanţă
Copiii vor fi cazaţi la internatul Grupului Şcolar "Edmond Nicolau", în camere cu cinci sau şase paturi. Căminul a fost reabilitat în 2006, însă tot mai are nevoie de câte ceva. Copiii vor avea paturi, saltele, lenjerie şi pături noi, dulapuri corespunzătoare, dar ar mai avea nevoie de 25 de noptiere şi rafturi pentru cărţi. "Internatul a fost renovat în 2006, însă parţial. Mai sunt unele lucruri de pus la punct, iar acum chiar nu am de unde să iau bani pentru rafturi şi noptiere. Poate că vreun sponsor inimos ar dori să le întindă o mână de ajutor. Noi le oferim tot ce putem", a spus directorul Grupului Şcolar "Edmond Nicolau", Teodora Ilie. Supravegherea copiilor va fi asigurată de un pedagog, însă prof. Teodora Ilie a spus că pe timpul nopţii mai are nevoie de personal suplimentar. "Sunt copii mici, se îmbolnăvesc uşor, trebuie să avem mare grijă. Sunt şi eu mamă şi ştiu ce înseamnă. Am nevoie de personal suplimentar de supraveghere pentru ei, dar mi s-a promis că se vor rezolva aceste aspecte", a mai explicat prof. Teodora Ilie.
Transportul copiilor de la internat la şcoală şi invers se va face cu un microbuz şcolar, copiii fiind supravegheaţi şi pe timpul transportului de un pedagog. Lecţiile le vor face în sala de lectură a internatului, sub supravegherea pedagogului. "Luni dimineaţă, la deschiderea anului şcolar, vor fi prezenţi şi părinţii lor, vor cunoaşte profesorii, vor vedea în ce sală de clasă vor învăţa. Sunt copii cu un nivel de inteligenţă foarte ridicat şi sunt convins că vor forma o clasă cu o valoare deosebită", a precizat inspectorul şcolar general Viorel Mortu.
Acest proiect a fost demarat încă din anul şcolar precedent, dar pentru că atunci totul s-a făcut în timp scurt, au fost descoperiţi doar şase elevi în mediul rural care să aibă un nivel de inteligenţă ridicat, astfel că ei au învăţat într-o clasă deja formată la Liceul Pedagogic. Din cei şase, doi au renunţat pentru că, fiind mici, nu s-au putut adapta la viaţa departe de familie. De această dată, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Psihopedagogică a avut timp suficient pentru selecţie şi se speră că iniţiativa va avea succes. Acest program se derulează în toate judeţele ţării.