Trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, Octavian-Marius Stănescu, în vârstă de 33 de ani, a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă rezultantă de 1 an de închisoare cu suspendare condiţionată, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă. Procurorii au declarat apel împotriva sentinţei judecătoreşti, astfel că procesul s-a mutat la Curtea de Apel Galaţi, cu termen de judecată la sfârşitul lunii septembrie a.c. Potrivit unor surse judiciare, pe timpul cercetării judecătoreşti, "între partea vătămată şi inculpat a intervenit tranzacţia în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei". Altfel spus, victima accidentului rutier nu mai solicită despăgubiri, în condiţiile în care, la trimiterea în judecată a dosarului penal, se constituise parte civilă cu suma de 90.000 lei (40.000 lei daune materiale şi 50.000 lei daune morale).
Brăileanul Octavian-Marius Stănescu a fost trimis în judecată anul trecut, pe motiv că a urcat la volan după ce a consumat mai bine de doi litri de bere, apoi l-a accidentat grav pe un biciclist, victima ajungând infirm pe viaţă, cu sechele grave.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în ziua de 18 august 2012 (intervalul orar 16:30 - 17:15) Octavian Stănescu a consumat acasă doi litri de bere, apoi a coborât în faţa scării blocului unde locuieşte, intenţionând să se deplaseze în localitatea Scorţaru Vechi, la solicitarea unui prieten. În parcarea blocului, brăileanul a mai consumat 250 ml de bere, după care a urcat la volanul unui autoturism marca Fiat Albea. În acelaşi autoturism, au urcat doi prieteni ai inculpatului, Leonard R. şi Georgel M.
Deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, precizează anchetatorii, Stănescu a condus autoturismul pe traseul Aleea Policlinicii - Strada Rândunicii - Strada Deltei - Strada Cazasului - Şoseaua Râmnicu Sărat. La intersecţia cu Strada Panciu, precizează reprezentanţii acuzării, inculpatul s-a înscris pe banda I de mers - circula dinspre B-dul Dorobanţilor către Şoseaua de Centură -, fără să observe că, pe sensul său de mers, se deplasa regulamentar biciclistul Adrian H. Impactul a fost devastator.
Biciclistul a fost lovit cu partea din faţă a maşinii, preluat pe capotă, izbit de parbriz şi aruncat pe carosabil. Grav rănit, bărbatul a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Medicii au stabilit că pentru vindecarea leziunilor, Adrian H. a avut nevoie de 120 de zile de îngrijiri medicale. Victima accidentului rutier a fost reexaminată în cursul lunii octombrie 2013, medicii legişti stabilind că urmare a leziunilor suferite "H. Adrian prezintă demenţă mixtă, epilepsie lezională cu crize convulsive generalizate, sechele fractură tasare T6". Totodată, rănitul "prezenta deficienţă funcţională accentuată", având "capacitatea de muncă pierdută conform gradului II de invaliditate".
După producerea accidentului rutier (în jurul orei 18:22) Octavian-Marius Stănescu a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. După recoltarea probelor biologice, s-a constatat că inculpatul prezenta o alcoolemie de 2,10 grame la mie.
Procurorul care a supravegheat cercetările preciza, la trimiterea în judecată a inculpatului: "Producerea accidentului rutier şi, implicit, vătămarea corporală gravă a persoanei vătămate H. Adrian, este rezultatul culpei exclusive a inculpatului Stănescu Octavian-Marius care, prin încălcarea prevederilor art. 51 din OUG 195/2002 republicată, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de bicicleta care circula în faţa sa".
Dosarul penal se află în prezent pe rolul CA Galaţi.