Inundaţii cu pagube de sute de milioane de euro | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inundaţii cu pagube de sute de milioane de euro

Premierul Emil Boc a declarat ieri că valoarea pagubelor de la inundaţiile din ultima perioadă este de "sute de milioane de euro" şi că în următoarele zile Guvernul va avea şi datele privind impactul asupra deficitului bugetar. "Îl vom avea în zilele acestea (impactul inundaţiilor asupra deficitului bugetar n.r.). Avem peste 90% din evaluări trimise, mai sunt unele judeţe care, din nefericire, mai au probleme cu pagubele, chiar în acest moment. Oricum, pagubele sunt de ordinul sutelor de milioane de euro", a declarat Boc.
Întrebat dacă Executivul va solicita FMI modificarea ţintei de deficit bugetar din cauza inundaţiilor, premierul a răspuns: "Ne vom face socoteala şi vom vedea, în acest moment nu vă pot da detalii", a spus el.
Premierul Emil Boc le-a cerut săptămâna trecută autorităţilor locale să înainteze Guvernului inventarul pagubelor de la inundaţii până joi, 15 iulie, chiar dacă "evenimentele sunt în desfăşurare", astfel încât datele să fie trimise la CE, urmând ca pagubele ulterioare să fie adăugate la centralizarea iniţială.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro