Multe persoane consideră că dacă au montat anvelopele de vară pe autovehicul, acestea nu mai au nevoie de nici o altă operațiune și că vor fi capabile să treacă tot sezonul fără nici o altă intervenție.
Ei bine, această părere este greșită. Așa cum întrețineți autoturismul sau alte componente ale acestuia, trebuie să aveți grijă și de anvelope. Nu uitați că, indiferent ce an, marcă sau model de autoturism este, el se bazează pe o suprafață de contact cât o coală de hârtie format A4, atunci când stă. Prin urmare, este bine să aveți grijă de acestea pentru că și ele, la rândul lor, vor avea grijă de dumneavoastră.
În primul rând, atunci când le montați pe mașină, trebuie să vă asigurați că acestea sunt echilibrate dinamic. Această operațiune trebuie făcută la o vulcanizare care are în dotare un astfel de aparat. Din fericire, la ora actuală toate aceste unități service au așa ceva. Mai contează și experiența personalului. În cazul în care echilibrarea nu este făcută corespunzător, veți sesiza o vibrație în volan la diverse viteze. Uneori sunt la aproximativ 80 km/h iar alteori pot apărea la 120 km/h. Nu este o regulă clară în acest sens, depinde de unde și cum sunt montați plumbii de echilibrare pe jantă. Pentru o echilibrare cât mai corectă, este de preferat ca și jantele să fie verificate pentru abateri sau deformări.
Dacă echilibrarea trebuie făcută o dată pe sezon sau ori de câte ori veți constata că aveți o vibrație anormală în volan sau în caroserie la diverse viteze, presiunea în roți trebuie verificată săptămânal. Foarte multe autoturisme au la ora actuală sisteme de verificare în mers a presiunii. Unele indică doar printr-un martor luminos la bord, în timp ce altele afișează valoarea presiunii pe ecranul instalației de infotainment (navigația) mașinii. Dacă autoturismul dumneavoastră nu este prevăzut cu așa ceva, va trebui să utilizați un manometru. Acesta vă va indica presiunea în pneu și va trebui să confruntați valoarea indicată cu cea înscrisă pe unul din stâlpii vehiculului sau în manualul de utilizare al mașinii.
Verificarea presiunii se face, de preferat, la rece. Dacă mașina a parcurs deja o distanță mai mare, prin frecarea cu solul aerul din interiorul anvelopei se va încălzi și, astfel, va crește presiunea din ele. Acest fenomen este cunoscut și luat în calcul de producătorii de autovehicule și de către cei de anvelope atunci când stabilesc care este presiunea corectă. Important este de știut că dacă veți face verificarea la cald, atunci când vehiculul va fi oprit presiunea poate scădea până sub valoarea minimă considerată sigură de către producătorul mașinii.
Inspectarea anvelopelor de vară este iarăși un pas important. Deseori se poate să agățați de pe șosea diverse obiecte tăioase care să se înfigă în calea de rulare a anvelopelor. Acestea pot duce imediat sau nu la o pierdere de presiune. Dacă veți verifica și veți constata că un astfel de obiect, înainte ca anvelopa să piardă presiunea de aer, atunci veți putea merge la o vulcanizare și remedia situația. De asemenea, dacă veți constata că fie zilnic fie o dată la câteva zile una dintre anvelope e mai moale, deja puteți suspecta că pe undeva se pierde presiune. Nu amânați și mergeți imediat la o vulcanizare. Uneori poate fi chiar și o valvă defectă. În acest caz, degeaba veți inspecta vizual anvelopele.
Verificați unghiurile direcției la trecerea de la un set de anvelope la celălalt. Chiar dacă sunt aceeași dimensiune, tot pot apărea dereglări cauzate de gropi sau alte denivelări. Trebuie menționat că o mașină cu unghiurile direcției dereglate va avea un comportament rutier nesigur pe șosea chiar de la viteze medii-ridicate de 80-100 km/h. După verificare inițială la un service anvelope, la schimbarea de anvelope de sezon, mai puteți efectua încă una după aproximativ 5.000 de kilometri. Dacă un vehicul are unghiurile direcției dereglate, atunci anvelopele se vor toci în mod neuniform. În plus, distanțele de frânare vor fi mai lungi iar stabilitatea pe viraje mai slabă.