Un brăilean a intrat cu mopedul într-un autoturism, duminică, în jurul orei 17.55. Accidentul s-a produs pe raza localităţii Gurguieţi. Gigel T., de 37 de ani, în timp ce conducea mopedul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere şi a tamponat autoturismul condus de Ioan V., de 79 de ani, din municipiu. Mopedistul, grav rănit, a fost transportat imediat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Acesta a rămas internat pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul alcooltest. Rezultatele au arătat că victima avea 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. "În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, fiind sub influenţa alcoolului", a precizat insp. principal de poliţie Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.