• este vorba despre un bărbat de 41 de ani, care a intrat peste mama sa, în domiciliul comun, deşi trebuia să stea la distanţă • bărbatul care a încălcat ordinul de protecţie, în total de 8 ori, a fost reţinut de poliţişti
Un bărbat a fost săltat de poliţişti, după ce a încălcat ordinul de protecţie şi a dat buzna peste mama sa în locuinţa comună. Nu era pentru prima dată când proceda astfel. El a mai încălcat ordinul de alte 7 ori.
La data de 20 martie, ora 03.10, o femeie de 59 de ani din Brăila a sesizat faptul că fiului ei, în vârstă de 41 de ani, a încălcat ordinul de protecţie emis faţă de el, şi a intrat în domiciliul comun. Cele sesizate s-au confirmat, în sensul că bărbatul a fost depistat de poliţişti în incinta imobilului, sub influenţa băuturilor alcoolice, fiind condus la sediul Poliţiei, în vederea continuării cercetărilor. “În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta a mai încălcat ordinul de protecţie de şapte ori, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti în formă continuată”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Brăileanul va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.