Personalul medical din judeţul Brăila s-a aflat, ieri, pentru două ore, în grevă de avertisment, pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul medical, la fel ca medicii şi asistenţii medicali din întreaga ţară.
Ieri dimineaţă, între orele 8.00 şi 10.00, sute de medici, asistente medicale, infirmiere şi personal auxiliar din Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, dar şi alte câteva sute de cadre medicale din celelalte spitale din judeţ au încetat lucrul, aflându-se în grevă de avertisment, conform deciziei luate la nivel naţional de coaliţia profesioniştilor din Sănătate. Anunţuri care înştiinţau că timp de două ore cadrele medicale se vor afla în grevă de avertisment au fost lipite şi pe geamurile instituţiei, ca şi la avizierul de la intrarea în unitatea medicală. Conform protocolului valabil în astfel de cazuri, pacienţii nu au fost lipsiţi de îngrijire pe timpul grevei, asigurându-se necesarul de personal pentru urgenţele medico-chirurgicale, în timp ce operaţiile programate pentru intervalul de timp în care s-a desfăşurat acţiunea de protest, au fost amânate. De asemenea, o treime din personalul Spitalului Judeţean şi-a continuat activitatea, asigurând astfel îngrijirea necesară pacienţilor internaţi. Intrarea aparţinătorilor în spital a fost însă restricţionată, aceştia aşteptând pe holul de la intrare ca greva să ia sfârşit. "Nu putem noi să spunem cât de îndreptăţite sunt motivele pentru care fac grevă. În tot cazul, pentru pacienţi bine nu o să fie. Poate o să le mai crească salariile medicilor sau asistentelor, însă tot sistemul sanitar românesc este la pământ. La fel se întâmplă şi în învăţământ, ca să nu mai vorbesc în ce situaţie jalnică au ajuns pensionarii. Guvernanţii nu se gândesc decât la interesele personale", ne-a declarat pensionara Maria I. Alţi aparţinători însoţeau bolnavi veniţi pentru internare, însă şi aceştia au trebuit să aştepte până la ora 10.00, când personalul aflat în greva de avertisment şi-a reluat activitatea. Conducerea Sindicatului "Sanitas" Brăila a precizat că acţiunea de protest s-a desfăşurat fără incidente în toate unităţile sanitare din judeţ. "În toate spitalele lucrurile au decurs normal, am avut susţinere şi înţelegere şi din partea conducerii unităţilor, dar şi a populaţiei, care ne-a înţeles şi a fost alături de noi", ne-a declarat Măriuca Iancu, liderul sindical.
Ministerul Sănătăţii şi Federaţia "Sanitas" au reluat negocierile luni după-amiaza şi le continuă marţi şi miercuri, iar în funcţie de rezultat, rămâne de văzut dacă pe 28 noiembrie se va ajunge la greva generală sau se va găsi o cale amiabilă de anulare a conflictului. Profesioniştii din Sănătate susţin însă că nu vor ceda decât atunci când promisiunile asupra cărora se va conveni vor fi publicate în Monitorul Oficial. Reamintim că principalele revendicări ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sistemul de Sănătate se referă la alocarea a minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de Sănătate.