(+) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) (Dezlegare la ulei şi vin) | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

(+) Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (Vovidenia) (Dezlegare la ulei şi vin)

Marea sărbătoare a Intrării în Biserică a Maicii Domnului comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim de către părinţii săi, Sfinţii Ioachim şi Ana, pe când era prunc. Atunci, plin de duh sfânt, Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sacru din Templu, unde numai arhiereul intra o singură dată pe an. Fecioara Maria a vieţuit în Templul din Ierusalim vreme de 12 ani.

În tradiţia populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută şi sub denumirea de Sărbătoarea Luminii sau “Vovidenia”. Deşi nu fusese instituită oficial, sărbătoarea de astăzi a existat, se pare, înainte de sec. al VI-lea. Ea este menţionată încă din sec. al IV-lea, de către Sfântul Grigorie de Nyssa. Potrivit cronicilor, data de 21 noiembrie reprezintă data sfinţirii unei biserici cu acest hram, în anul 543 d.H. Biserica a fost ridicată de împăratul Iustinian cel Mare, chiar lângă zidul ruinat al Templului din Ierusalim. În cinstea sărbătorii, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, în ziua de 21 noiembrie, an de an, să fie dezlegare la peşte.

“Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei Lui Dumnezeu şI propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul Lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului!” (Tropar la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului) .

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro