Marea sărbătoare a Intrării în Biserică a Maicii Domnului comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templul din Ierusalim de către părinţii săi, Sfinţii Ioachim şi Ana, pe când era prunc. În acea zi, plin de duh sfânt, Arhiereul Zaharia a închinat-o pe Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sacru din Templu - unde numai arhiereul intra o singură dată pe an - spre bucuria părinţilor ei. Iar Fecioara Maria a vieţuit în Templul din Ierusalim vreme de 12 ani.
În tradiţia populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută şi sub denumirea de Sărbătoarea Luminii sau “Vovidenia”. Deşi nu fusese instituită oficial, sărbătoarea de astăzi a existat, se pare, înainte de sec. al VI-lea. Ea este menţionată încă din sec. al IV-lea, de către Sfântul Grigorie de Nyssa. Potrivit tradiţiei, data de 21 noiembrie reprezintă data sfinţirii unei biserici care purta acest hram, în anul 543 d.H. Biserica a fost ridicată de împăratul Iustinian cel Mare, chiar lângă zidul ruinat al Templului din Ierusalim. În cinstea sărbătorii, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, în ziua de 21 noiembrie, an de an, să fie dezlegare la peşte.
“Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei Lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul Lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, Împlinirea rânduielii Ziditorului!” (Tropar la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului).