În spectacolul “Delfini”, care se va juca vineri, 29 septembrie, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti”, îl vom vedea pe actorul Raul Hotcaș în rolul lui Sandy, un copil ce se confruntă cu o tulburare de spectru autist.
- Care a fost primul tău gând atunci când ai auzit despre proiectul ”Delfini”, când ai citit scenariul?
- Ce a fost mai întâi, gândul sau cuvântul? Nu mai știu care a fost exact primul, fiind o temă sensibilă, printre primele gânduri au fost și cele care vor să planteze îndoială. Te gândești imediat dacă e în regulă să te iei la trântă cu ceva ce nu cunoști foarte bine. Știi câte ceva despre, dar nu cunoști în profunzime. Mă gândeam să nu le facem mai mult rău decât bine acestor persoane, să nu fie caraghios ce propunem noi, să găsim moderația. Dar am trecut repede peste pentru că am avut-o pe Adina ca ancoră. Pe scheletul piesei «Singurătatea pietrelor» de Flavius Lucăcel a așternut experiența ei personală. A fost o lecție de curaj din partea ei, ne-a lăsat să intrăm încălțați în viața ei personală, să studiem, să criticăm, să ne dăm cu părerea. Așa că după prima întâlnire a fost «challenge accepted».
- Ce a urmat apoi? Știu că pregătirea pentru acest proiect a presupus și o parte de documentare.
- Pentru documentare am trecut prin studii de caz, statistici și am înțeles imediat că numărul persoanelor care se nasc cu «delfinism» e în creștere de la an la an. Ori concluzia imediată a fost că societatea pe care am construit-o până în prezent e pământ fertil pentru înmulțirea cazurilor, iar statul român nu e pregătit, cum nu e pregătit la multe alte capitole. La un moment dat, pe parcursul repetițiilor, am dat peste o carte, cărticică, «Motivul pentru care sar» de Naoki Higashida. E vocea interioară a unui copil de 13 ani cu autism. M-a ajutat mult să înțeleg cum funcționează mintea unei persoane din spectrul autist, cum gândește, simte, percepe, reacționează. Am înțeles că interiorul lor e în plin război, cu bombardamente constante din exterior, e dur și pentru ei și pentru cei care-i au în grijă. Ce am înțeles că vor ei de la noi e să îi acceptăm că sunt diferiți, să nu încercăm să-i schimbăm și să nu-i abandonăm.
- În spectacol vom vedea cât de nepăsători și de cinici pot fi oamenii când vine vorba despre astfel de teme delicate. De ce crezi că e atât de multă lipsă de empatie? Și nu doar în povestea voastră, ci în general.
- Din necunoaștere. Din lipsă de educație. Din indiferență. Din ignoranță. Din frică. Noi privim autismul din prisma propriilor noastre frici și căutăm imediat calea cea mai simplă să-l evităm. Știi vorba aia: «Fiecare le avem pe ale noastre». E complicat să pretinzi empatie de la oricine. Plus că avem atâtea probleme în jurul nostru și toate cer empatie... Ori oamenii caută să ducă o viață cât mai liniștită, ferită de probleme de genul ăsta. Majoritatea recunosc că există asemenea probleme, dar caută să le țină la distanță, să se ocupe altcineva de ele.
- E important ca teatrul să abordeze astfel de teme sensibile? Poate schimba ceva? Poate ajuta în vreun fel?
- E absolut necesar! E unul din scopurile teatrului, să ajute la conștientizare. Spectacolul nu arată frumusețea societății, ci frumusețea care orbitează în jurul ei. «Delfini» nu este doar despre un copil neurodivergent, el ne prezintă povestea fiecărui membru al familiei angrenat în existența acestui univers. E despre asumare, empatie sau distanțare, despre lupta cu imperfecțiunea și slăbiciunile condiției umane.
- Și vedem în speranță?
- Cu speranța ieșim din sală. E un spectacol cu o încărcătură emoțională puternică și are capacitatea să emoționeze (și) persoane străine de teatru.
- După acest proiect, ce simți când auzi expresia ”Ești autist?”, pe care mulți o folosesc în batjocură sau ca pe o glumă?
- Că e nedrept. Am mai auzit-o și din gura unor politicieni, dar după cum îți spuneam: multă ignoranță și indiferență. Cu siguranță nu o să auzi asta din gura unora care au văzut «Delfini».
- În final, dacă ai avea o baghetă magică, ce anume ai schimba la societatea noastră, la modul în care ne raportăm la ”delfini”, la persoanele care se confruntă cu tulburare de spectru autist?
- Dacă ai pune întrebarea asta unui copil cu siguranță ar avea un răspuns imediat. Cred că i-aș face cadou fiecărui «delfin» o baghetă magică cu care să-și îndeplinească ce dorință vrea.
(Interviu realizat de Lili NISTOR)
