Corbu şi alţi acoliţi din gruparea din Lacu Dulce au fost săltaţi de mascaţi, dintr-un un bar, sâmbătă seara. În localul respectiv a izbucnit un incident, fără urmări grave, însă poliţiştii şi jandarmii aflaţi în misiune au intervenit prompt. Potrivit unor surse, interlopul şi cei care erau împreună cu el au început să acuze forţele de ordine de intervenţia prea dură. Nu au reuşit să impresioneze. S-a făcut legitimarea petrecăreţilor, iar unii dintre aceştia, pentru că nu aveau cărţi de identitate au fost urcaţi în dube şi conduşi la sediul Poliţiei Brăila. Aici li s-au luat amprente, li s-au aplicat sancţiuni contravenţionale, conform legii, apoi au fost lăsaţi să plece acasă.
S-a solicitat chiar intervenţia Ambulanţei, la sediul unităţii de poliţie, pe motiv că fiicei lui Stănel Corbu, care este minoră, i s-ar fi făcut rău. Imediat, interlopii i-au acuzat pe mascaţi, spunând că aceştia au terorizat copilul.
Surse judiciare ne-au informat că Stănel Corbu a discutat în ţigăneşte cu fiica sa, apoi aceasta a simulat un leşin. In momentul când a venit ambulanţa, personalul medical a constatat că fata nu avea nimic.