* după ce prima instanță a dispus liberarea condiționată a interlopului condamnat, procurorii au formulat contestație iar la Tribunalul Brăila decizia a fost alta * la ședința din 9 august, magistrații instanței superioare au respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de intimatul Corbu Stănel din executarea pedepsei închisorii de 3 ani și 4 luni de închisoare
Interlopul Stănel Corbu rămâne la închisoare. Instanța superioară a admis contestația procurorilor și a respins cererea de liberare condiționată.
Prima instanță a dispus liberarea condiționată a interlopului condamnat, însă la Tribunalul Brăila decizia a fost alta. La ședința din 9 august, magistrații instanței superioare au respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de intimatul Corbu Stănel din executarea pedepsei închisorii de 3 ani și 4 luni de închisoare. “Desființează hotărârea. Admite contestația formulată de contestatorul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila împotriva Sentinței Penale nr. 753/20.06.2022 pronunțată de Judecătoria Brăila în dosarul penal nr. 8282/196/2022. Desființează sentința penală atacată și, în rejudecare: respinge ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de intimatul Corbu Stănel din executarea pedepsei închisorii de 3 ani și 4 luni de închisoare care i-a fost aplicată acestuia prin Sentința Penală nr. 147/2019 care a fost pronunțată de Tribunalul Brăila (Mandat de Executare a Pedepsei închisorii nr. 191/2020 emis de Tribunalul Brăila ). Fixează termen pentru reanalizarea situației juridice a condamnatului după data de 15.09.2022. Definitivă”, este soluția dispusă la Tribunalul Brăila.
Reamintim că, la data de 20 iunie, magistrații primei instanțe au admis cererea de liberare condiționată formulată de condamnat Corbu Stănel, din executarea pedepsei de 3 ani și 4 luni închisoare pentru complicitate la tentativă de omor. Procurorii au formulat însă contestație împotriva deciziei primei instanțe.
În aprilie 2020, Corbu a primit condamnarea finală pentru atacul violent produs asupra unui fost membru al grupării din Lacu Dulce, produs în 8 august 2016, într-un imobil de pe strada Plevna. Oricum, interlopul mai este cercetat într-un dosar pentru trafic de droguri.
La data de 6 aprilie 2020, magistrații Curții de Apel Galați au decis să îl trimită la închisoare pe Stănel Corbu, actual Lăcătuș, considerat lider al grupării din cartier Lacu Dulce. Acuzat de complicitate la tentativă de omor asupra lui Vrînceanu Ionuț Marin, fost apropiat al grupării, inculpatul a primit o pedeapsă de 3 ani și 4 luni, față de 5 ani și 2 luni închisoare cât primise la Tribunalul Brăila. Atacul violent a avut loc în data de 8 august 2016, într-un imobil de pe strada Plevna, unde locuia acesta.
La rândul său, inculpatul Bănică Stelu, acolitul lui Corbu, acuzat de infracțiunea de tentativă la omor, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare. Acuzat de tentativă de omor în acest dosar este și Băncuță Casius Cley, însă acesta s-a făcut nevăzut după condamnare.
Reamintim că atacul violent asupra celui cunoscut tot ca membru al grupării din Lacu Dulce, Vrînceanu Ionuț Marin, zis “Ionel”, a venit ca “răsplată”, după un an de la atacul asupra liderului interlop Stănel Corbu, comis în vara anului 2015. Atunci, chiar Vrînceanu l-a atacat cu toporul pe Stănel Corbu, lider al grupării din Lacu Dulce. În august 2016, Vrînceanu a luat decizia de a pleca de acasă și a se ascunde la domiciliul unui cunoscut de pe strada Plevna, tocmai pentru că se gândea că ar putea fi atacat. Acesta a primit o bătaie care l-a adus la un pas de moarte, chiar în locuința de pe Plevna, inițial fiind acuzați de agresiune interlopii Bănică și Băncuță. Ulterior, Stănel Lăcătuș, fost Corbu, a intrat și el în lista acuzaților, asta după ce procurorii au stabilit că el l-a condus cu autoturismul, până în apropierea locului faptei, pe Băncuță Casius Cley. Tot Corbu a asigurat celor doi inculpați, Băncuță și Bănică Stelu, fuga de la locul faptei.