Interlopul Corbu, acuzat de complicitate la tentativă de omor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Interlopul Corbu, acuzat de complicitate la tentativă de omor

după cum a stabilit procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în ziua de 8 august 2016, Stănel Lăcătuş (fost Corbu), l-a condus cu autoturismul, până în apropierea locului faptei, pe Băncuţă Casius Cley • tot Corbu a asigurat celor doi inculpaţi, Băncuţă şi Bănică Stelu, fuga de locul faptei, unde a fost lăsată o maşină fără şofer dar cu cheile în habitaclu • după ce le-a asigurat celor doi inculpaţi scăparea, ei fiind fugiţi peste hotare, Corbu este şi el cercetat acum pentru complicitate la tentativă de omor

 

Interlopul Stănel Corbu i-a ajutat pe inculpaţii Băncuţă Casius Cley şi Bănică Stelu, cei care, în august 2016, i-au dat o bătaie soră cu moartea lui Ionuţ Vrînceanu, să fugă de la locul faptei şi apoi să se facă nevăzuţi. După cum a stabilit procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care a dispus măsura controlului judiciar faţă de Corbu, săltat de acasă de mascaţi, în ziua de 8 august 2016, interlopul l-a condus cu autoturismul cu nr. BR 05 CRB, până în apropierea locului faptei, pe inculpatul Băncuţă Casius Cley. Şeful interlop din Lacu Dulce a asigurat celor doi inculpaţi, Băncuţă şi Bănică Stelu, fuga de la locul infracţiunii, punându-le la dispoziţie un autoturism, lăsat în apropiere fără şofer, dar cu cheile în habitaclu. Ulterior, Stănel Corbu, actual Lăcătuş, a şi condus acel autoturism, transportându-l pe Băncuţă, iar în perioada imediat următoare, tot el a asigurat fuga inculpaţilor Băncuţă şi Bănică, cercetaţi în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă de omor. Procurorul a considerat necesară luarea unei măsuri preventive faţă de Corbu, de 49 de ani, între timp fiind căutaţi ceilalţi doi inculpaţi în dosar, care se ascund bine peste hotare. “Constatând că în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele descrise anterior, că măsura controlului judiciar este necesară pentru asigurarea bunei desfăşurări  a urmăririi penale, a împiedicării sustragerii inculpatului de la urmărirea penală şi împiedicării acestuia de a continua comiterea altor infracţiuni de violenţă, că nu există nicio cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, precum şi că măsura controlului judiciar este proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse inculpatului, urmează să se dispună luarea acestei măsuri”, au stabilit procurorii.

Inculpatul Corbu a fost pus sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, el având de respectat unele obligaţii, în caz contrar riscând să ajungă în spatele gratiilor. Pe perioada cât se află sub control judiciar, Corbu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, conform programului de supraveghere, să nu depăşească limita teritorială   a municipiului Brăila, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului.

În niciun caz, inculpatul Corbu nu trebuie să comunice, direct sau indirect, cu inculpaţii Băncuţă Casius Cley, Bănică Stelu, cu partea vătămată, Vrînceanu Ionuţ Marin, sau cu martorii în dosar. Corbu nu are voie să deţină sau să folosească arme albe. Supravegherea respectării de către inculpat a obligaţiilor ce îi revin va fi realizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.

Reamintim că, în ziua de 6 februarie, poliţiştii au pus în executare un mandat de aducere, dispus de instanţă faţă de Stănel Lăcătuş (fost Corbu). Acesta a fost săltat de mascaţi şi dus la IPJ Brăila, fiind condus apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru audieri într-un dosar de tentativă de omor. Este vorba despre atacul sângeros asupra lui Ionuţ Vrînceanu, comis de Băncuţă Casius Clay şi Bănică Stelu, acoliţi ai lui Corbu, fugiţi peste hotare şi arestaţi în lipsă . Interlopul Corbu este acuzat şi el de complicitate la tentativă de omor şi violare de domiciliu.

Atacul violent asupra celui cunoscut tot ca membru al grupării din Lacu Dulce, Vrînceanu Ionuţ Marin, zis “Ionel”, a avut loc în luna august 2016, într-un imobil de pe strada Plevna, unde locuia acesta. “Răsplata” pentru Vrînceanu a venit după un an de la atacul asupra liderului interlop Stănel Corbu, comisă în vara anului 2015. Atunci, chiar Vrînceanu l-a atacat cu toporul pe Stănel Corbu, lider al grupării din Lacu Dulce.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro