Interlopul «Cioară», rejudecat în lipsă pentru infracţiuni rutiere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Interlopul «Cioară», rejudecat în lipsă pentru infracţiuni rutiere

Dosarul în care interlopul "Cioară" este acuzat de infracţiuni la regimul rutier este pe rolul instanţei şi judecata continuă, chiar dacă individul este de negăsit. Cauza în care Marian Cristea este judecat pentru că a condus fără permis se află pe rolul Judecătoriei Brăila, unde a fost trimisă spre rejudecare de instanţa de la Curtea de Apel Galaţi. Zilele trecute, instanţa a dispus începerea judecăţii şi a acordat termen pentru luna octombrie. De mai bine de un an, interlopul este dat în urmărire, după ce acesta a reuşit să se facă nevăzut, imediat ce a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru scandalul de la Tribunal din 2006, de Curtea de Apel Târgu Mureş.
Anul trecut, în luna septembrie, interlopul brăilean şi-a primit pedeapsa în primă instanţă pentru infracţiunile rutiere, însă în urma apelului la CA Galaţi s-a dispus rejudecarea. Dosarul a fost retrimis la instanţa de la care a plecat, respectiv Judecătoria Brăila. "Instanţa dispune începerea judecăţii şi acordă termen la data de 21.10.2014", este soluţia dată de judecători la termenul din data de 17 septembrie, după cum se arată pe site-ul instanţei.

Făcut şofer "pe genunchi", în Moldova

Pe data de 20 septembrie 2013, Judecătoria Brăila i-a aplicat inculpatului Marian Cristea, acolit al grupării "Buricea" din Radu Negru, pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 589 zile închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier. În 2011, individul a fost prins la volan, deşi nu avea permis, el prezentând oamenilor legii un permis fals, de provenienţă Republica Moldova.
În toamna lui 2012, Marian Cristea, zis "Cioară", a ajuns în faţa instanţei, după ce a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila pentru conducere fără permis şi uz de fals. Potrivit procurorilor, în data de 1 septembrie 2011, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe Şoseaua Buzăului circula autovehiculul "Hover", condus de Marian Cristea, persoană despre care se ştia că nu figura în baza de date ca deţinător al permisului de conducere. Tras pe dreapta, Marian Cristea le-a prezentat poliţiştilor un permis de conducere care figura emis în iulie 2005 de autorităţile din Republica Moldova, valabil pentru categoriile A, B, C, , E. În urma primelor verificări efectuate s-a constatat faptul că Marian Cristea nu era în data de 1 septembrie 2011 şi nici nu a fost posesor al permisului de conducere, informaţia fiind confirmată ulterior de Serviciul Public Comunitar-Regim Permise de Conducere Brăila. Legat de permisul de conducere de provenienţă Republica Moldova, anchetatorii au aflat că permisul era un fals grosolan.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro