Mergi la conţinutul principal

Interlopii se zbat în spatele gratiilor

* tot ieri, judecătorii au emis mandat de arestare în lipsă pentru Ionel Sgîrcitu, iar poliţia l-a dat în urmărire naţională şi internaţională * de parcă n-ar fi fost de-ajuns, Titi Sgîrcitu a primit 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare, în dosarul agresării cameramanului PRO TV *

Aflat de mai bine de o lună de zile în arest preventiv, Daniel Buricea speră să obţină liberarea provizorie pe cauţiune, judecătorii urmând să ia în discuţie solicitarea lui vineri, 3 iulie a. c. Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Brăila, magistrat Anca Andreea Boldeanu, instanţa nu a stabilit, încă, suma pe care Buricea ar trebui s-o depună drept cauţiune. El a formulat cererea după ce luni, 29 iunie, a pierdut recursul la menţinerea arestării preventive. Daniel Buricea a mai formulat, zilele trecute, cerere de liberare sub control judiciar, însă a pierdut confruntarea cu reprezentanţii Parchetului.

Reamintim că Daniel Buricea, 34 de ani, zis "Dani Haret", a fost trimis în judecată pentru lipsire de libertate, după audierea a 18 martori şi administrarea de probe, inclusiv interceptarea convorbirilor telefonice ale fetei sechestrate, Daniela Alexandra D.

Pe de altă parte şi Titi Sgîrcitu se zbate în spatele gratiilor. După ce, pe 26 iunie, împreună cu omul său de încredere, Ionuţ Agheboaie, zis "Marati", a pierdut recursul împotriva mandatului de arestare preventivă, ieri, cei doi au mai înregistrat un eşec, fiindu-le respinse cererile de liberare provizorie sub control judiciar. Fraţii Sgîrcitu şi Ionuţ Agheboaie sunt acuzaţi că în ziua de 7 iunie 2009, în jurul prânzului, au provocat scandal public pe când se aflau în apropierea agenţiei Viziru a Raiffeisen Bank (imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt probe depuse la dosar). Totodată, Titi şi Ionel Sgîrcitu l-ar fi bătut şi şantajat pe Constantin Ciprian Geangu, de 29 de ani, care le-ar datora bani la împrumuturi cu camătă, totalizând 8.000 de euro. Victima, diagnosticată cu plagă tăiată fronto-parietală mediană şi transversală şi traumatism piramidă nazală, a avut nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale. Biroul de presă al IPJ ne-a trimis, zilele acestea, spre publicare un comunicat, prin care se face apel "către victimele cămătarilor", îndemnându-i să se prezinte pentru a depune reclamaţii împotriva lor, "dacă sunt şantajate sau dacă li se cer bani după ce-au achitat împrumuturile".

Ionel Sgîrcitu a fost dat în urmărire internaţională

La solicitarea Parchetului, Judecătoria Brăila a emis, ieri, mandat de arestare preventivă în lipsă, pe o perioadă de 30 de zile, pe numele lui Sgîrcitu Ionel, 38 de ani, din Brăila, întrucât se sustrage cercetărilor într-o cauză penală aflată în lucru, fiind acuzat de comiterea infrancţiunilor de şantaj, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, loviri şi alte violenţe. Instanţa a reţinut faptul că, la data de 7 iunie a.c., ora 13.30, acesta împreună cu Sgîrcitu Titi, 35 de ani, şi Agheboaie Ionuţ, 25 de ani, aflându-se pe Calea Călăraşilor, l-au agresat pe Geangu Constantin Ciprian, de 29 de ani şi i-au provocat plăgi cu mânerul unui cuţit, pe fondul neachitării către aceştia a unei datorii mai vechi. În ziua de 23 iunie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchet şi a emis mandate pentru Titi Sgîrcitu şi Ionuţ Agheboaie, în prezent fiind încarceraţi în Arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au desfăşurat activităţi pentru găsirea lui Sgîrcitu Ionel, dar deşi a fost citat de mai multe ori pentru a se prezenta la Poliţie sau la Parchet, acesta nu a dat curs citaţiilor. Întrucât se sustrage arestării preventive, Sgîrcitu Ionel a fost pus în urmărire la nivel naţional şi internaţional. Cine poate da relaţii despre prezenţa acestuia în municipiul sau judeţul Brăila este rugat să apeleze, gratuit, numărul unic pentru urgenţe 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie, precizează Biroul de Presă al IPJ Brăila (Mihaela ANGHEL).

Titi Sgîrcitu a primit un an şi jumătate de închisoare, în cazul agresării cameramanului PRO TV

Întrucât Gabi Stoica, cameramanul agresat de Ionel Sgîrcitu în urmă cu doi ani şi-a retras plângerea, autorul a scăpat de acuzaţii, în condiţiile în care victima avusese nevoie de 7 zile de îngrijiri medicale. Dacă Ionel n-a putut fi condamnat pentru lovire şi distrugere, cu Titi lucrurile au stat altfel. Potrivit purtătorului de cuvânt al Judecătoriei Brăila, Sgîrcitu Titi a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni de închisoare pentru violare de domiciliu (formă agravantă) şi 1.000 de lei amendă penală pentru ameninţare, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni, cu suspendare condiţionată. Fără plângerea părţii vătămate, Sgîrcitu n-a putut fi condamnat şi pentru distrugere. Unchiul acestuia, Ion Croitoru, inculpat în aceeaşi cauză, a primit tot 1 an şi 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru violare de domiciliu. Instanţa îl obligă, totodată, pe Titi Sgîrcitu, la plata echivalentului în lei a 500 de euro, daune morale către numita Lavinia Stanciu.

Incidentul s-a petrecut pe data de 2 iulie 2007, când Ion Croitoru s-a deplasat pe B-dul Cuza 164, însoţit de Titi Sgîrcitu, ca să intre în posesia imobilului, având hotărâre judecătorească de evacuare. Hotărârea nu fusese, însă învestită cu formulă executorie. La ora 15.00, Titi Sgîrcitu a pătruns în curte neinvitat, a spart geamurile locuinţei şi, împreună cu Ion Croitoru şi alţi câţiva indivizi, s-a apucat să scoată mobila familiei Stanciu în curte. Proprietara, Lavinia Stanciu, le-a spus anchetatorilor că Titi Sgîrcitu a ameninţat-o cu un băţ şi i-a adresat expresii jignitoare ("curvă", "escroacă", "proastă").

În aceeaşi zi, în jurul orei 18.15, cameramanul PRO TV Gabi Stoica s-a deplasat în zonă, pentru a realiza un material filmat în legătură cu incidentul. A constatat că persoanele implicate plecaseră şi s-a decis să filmeze, totuşi, imobilul aflat în litigiu. "În acel moment, precizează anchetatorii, Stoica Gabriel a văzut, pe contrasens, autoturismul BZ-06-BPX, care a ajuns, la un moment dat, la intersecţia cu strada Polonă, după care s-a depărtat. La scurt timp, a fost lovit din spate, în zona capului, de o persoană identificată ulterior ca fiind Sgîrcitu Ionel. În acele momente, cameramanul a reuşit să pornească aparatul de filmat, înregistrând cele întâmplate. Învinuitul l-a lovit pe Stoica cu pumnii şi cu picioarele, situaţie în care a fost deteriorată camera. După incident, Ionel Sgîrcitu s-a urcat în autoturismul CY-063407, îndepărtându-se. "Urmare a bătăii aplicate în timp ce-şi făcea meseria, Stoica a suferit leziuni ce au necesitat 7 zile de îngrijiri medicale. Paguba pricinuită PRO TV prin distrugerea camerei a fost de aproximativ 400 de lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro