Interesele Austriei și “șansa” României | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Ce cred ai noștri despre

Interesele Austriei și “șansa” României

• politicienii au păreri împărțite atunci când vine vorba despre condițiile impuse de Austria pentru România și Bulgaria dacă doresc să intre în spațiul aerian Schengen • europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose susține că faptul că Austria a dat semne de deschidere privind reanalizarea poziției inițiale reprezintă un semn bun • și președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a îndemnat la prudență privind acest subiect, însă nu s-a arătat prea încântat de ideea privind primirea migranților • președintele SOS România filiala Brăila, Ionel Alexandru, este total dezamăgit de atitudinea guvernanților în raport cu felul în care România este tratată în momentul de față

 

Discuțiile despre Air Schengen au aprins spiritele pe scena politică atât la nivel național, cât și la nivel local. Cert este că politicienii au opinii diferite în legătură cu acest subiect , mai ales privind condițiile anunțate de ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, pentru ca România și Bulgaria să intre în spațiul aerian Schengen. Întrebat dacă i se pare ok cum Austria a ajuns să pună problemă față de România, europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose nu s-a arătat foarte încântat. însă a îndemnat la calm, cu mențiunea că lucrurile sunt departe de a fi bătute în cuie în momentul de față. Acesta a apreciat totuși că schimbarea parțială a poziției venite din partea Austriei ar deschide un nou orizont al dialogului.

”Evident că nu este ok, fiindcă ok înseamnă să intrăm în Schengen complet. Dar este un pas. Și aștept Consiliul JAI de la sfârșitul anului. Atunci o să vedem ce se întâmplă. Fiindcă, până una-alta suntem la pachet cu Bulgaria. Olanda încă nu are Guvern. Executivul Olandei trebuie să își dea un punct de vedere opoziției de la Parlament. Spania a promis că pune chestiunea pe ordinea de zi a Consiliului JAI până la sfârșitul anului. Spania cu președinția Consiliului. Și de aici încolo, haideți s-o vedem cu totul. Momentan, atât pot spune: este un început. E o schimbare de poziție. Și pentru Austria probabil că e complicat acum, după ce a fost catâr să o facă pe armăsarul din prima. Trece printr-o etapă... Dar haideți să așteptăm, să vedem decizia, fiindcă deocamdată sunt declarații”, a declarat Tudose.

În același context, redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” i-au solicitat un punct de vedere președintelui interimar al PMP Brăila, Coman Sarafolean, de la liderul partidului său, europarlamentarul Eugen Tomac. Acesta ne-a transmis o declarație care a fost emisă de Tomac prin grupul de comunicare al popularilor. Similar cu Tudose, acesta a îndemnat la prudență privind abordarea subiectului Schengen momentan, subliniind că deocamdată este vorba mai mult de declarații de presă.

“În primul rând, cred că trebuie să fim prudenți, pentru că un anunț făcut în presa austriacă nu este o poziție oficială, confirmată de către autoritățile de la Viena, pe de o parte. Doi, speculațiile din presă cu privire la condiții suplimentare față de o decizie pozitivă sunt extrem de îngrijorătoare și observăm deja că președintele Bulgariei le respinge categoric (…). Eu nu știu pe căi oficiale ce a comunicat Viena către București, dar este evident că în momentul de față nu avem o decizie foarte clară, ci doar o repoziționare, cu condiții, ceea ce este inacceptabil, din punctul meu de vedere”, a transmis Tomac.

Totuși, liderul PMP nu s-a arătat deloc încântat de una dintre condițiile transmise de ministrul austriac, privind primirea refugiaților sirieni și afgani din Austria.

”Nu putem primi în România toți asistații sociali de origine afgană sau siriană din Austria doar pentru a ne atinge un obiectiv legitim, care izvorăște din tratatele Uniunii Europene! Deci nu se va lua mâine nicio decizie, să sperăm că există o concluzie unanimă la Forumul Salzburg cu privire la intrarea noastră în spațiul Schengen, dar mai e mult până când se va organiza un nou Consiliu JAI pentru a se lua o asemenea decizie. De aceea, eu rămân prudent în ceea ce privește evoluția acestui dosar, pentru că liderii noștri politici încearcă să transforme într-o realizare majoră, observăm deja, orice informație de presă. Deocamdată nu avem un punct de vedere oficial din partea Vienei cu privire la un calendar pe care îl propune și, evident, discuții și negocieri cu privire la condiții suplimentare”, a mai adăugat liderul PMP.

 

Austria continuă să fie zeflemitoare la adresa României

Președintele partidului senatorului Diana Șoșoacă, SOS România, filiala Brăila, prof. dr. Ionel Alexandru consideră că lucrurile au ajuns la un nivel extrem de greu de acceptat în momentul de față, privind intrarea țării noastre în spațiul Schengen, indiferent ce vor actualii lideri politici să transmită. Acesta este de părere că în spate se află strict motive economice și anumite interese pe care Austria le are în momentul de față în România, astfel că își joacă în prezent cartea într-un mod zeflemitor, încălcând total statutul Uniunii Europene.

”Ca principiu, să știți că spațiul Schengen este unul de liberă circulație în care se poate întâmpla orice, chiar și trafic de persoane, droguri și așa mai departe. Deci și pentru noi intrarea în Schengen poate să aibă o parte negativă, deoarece ne apropie de aceste lucruri care creează multe probleme. Fac referire la ceea ce am amintit anterior. Dar din punct de vedere al situației efective, poziția Bulgariei mi se pare una corectă. Președintele bulgar a spus un lucru clar, că nu e de acord cu propunerile Austriei. În comparație cu ai noștri. Mă refer la Iohannis care nu spune nimic. El oricum este egal cu zero. Dar și referitor la ceea ce spune domnul Ciolacu, că i se pare «ceva flexibil». Ce flexibil să ți se pară, stimate domn, care sunteți temporar prim-ministru, când ăștia își bat joc de dumneata și de România?! Deci Austria își bate joc la adresa noastră cu aceste așa-zise noi propuneri! Păi, dacă e să o luăm așa, normal ar trebui să intrăm cu partea terestră. Tirurile și autoturismele nu zboară cu avionul. Ele merg pe calea rutieră și stau la graniță zile întregi. Deci asta ar trebui să fie prima variantă care să ne intereseze și abia apoi cea de-a doua, aeriană. De asemenea, să spui tu, Ciolacu: «Domnule, ați văzut că avem granița cam proastă pentru că a fugit fostul primar Cherecheș (n.r. – Cătălin Cherecheș, primar Baia Mare)». Dar acest Cherecheș a fugit pentru că i s-a dat voie! Nici acum nu își dă seama de acest lucru, oare?! Nu trece musca atunci când vrea Poliția de Frontieră, dar trecea Cherecheș?! Și să spui că introducem noi garduri, noi bariere la granița cu Ungaria și cu Bulgaria?! Păi, Uniunea Europeană e împotriva acestui lucru, cu noi bariere. Și apoi ce? Să vină vameșii austrieci cumva să se uite ei pe calculator și la pașapoarte? Nu! E o bătaie de joc pe care autoritățile noastre o acceptă cu capul plecat și care nu știu unde va duce”, a declarat Alexandru, total deranjat de modul în care autoritățile române au ales să trateze acest punct de vedere din partea austriecilor, ca fiind o mare victorie.

Întrebat cum ar vedea o posibilă rezolvare a acestei situații și ce ar putea actualii guvernanți să facă dacă Austria s-a împotrivit intrării României în spațiul Schengen și și-a folosit dreptul de veto, Alexandru a afirmat că ar trebui să aibă o poziție mult mai fermă și să solicite Comisiei Europene să sancționeze statul Austriac.

”Trebuia să îi fi transmis Comisiei Europene să pună Austria la punct. Să o sancționeze până la excludere, dacă era cazul. Atât timp cât nu respectă statutul Uniunii Europene. Pentru că nu respectă statutul. Ce să mai discutăm?! Își bat joc de două țări, practic. Olanda nu are treabă cu noi, dar cu Bulgaria. De fapt, în spate sunt alte presiuni din punctul meu de vedere. Presiuni economice. Cu OMV, cu gazele din Marea Neagră. Și noi suportăm cu capul plecat toate aceste lucruri, chestiune care nu mi se pare deloc corectă! Nu mai vorbesc de faptul că ați văzut ce ne cer: să primim migranții care au intrat în Austria. Păi, domnilor, cine ne demonstrează nouă că ei au intrat prin România și nu s-au dus prin Serbia și Croația? Așa cum se întâmplă, de regulă. Asta ce înseamnă? Că România devine spațiu de campare pentru migranții din Austria?! Este practic o bătaie de joc! O demonstrație a faptului că Uniunea Europeană este extrem de slabă și nu știu cât va mai rezista. Și a faptului că autoritățile noastre sunt incapabile să își impună drepturile pe care le au. Că noi trebuia să intrăm în Spațiul Schengen de acum 12 ani, nu astăzi sau mâine!”, a conchis Alexandru.

Precizăm că Austria a formulat trei condiții pentru a ridica controalele la frontierele aeriene pentru țara noastră, potrivit răspunsului primit de Digi24 și publicat de postul de televiziune. 1) Consolidarea în continuare a protecției la frontierele externe ale Uniunii Europene. Prezența Frontex la frontiera bulgaro-turcă să fie cel puțin triplată. De asemenea, crescut „substanțial” sprijinul financiar pentru protecția frontierelor externe bulgare și române. 2) Controale consolidate la frontierele terestre dintre Bulgaria și România, precum și dintre România și Ungaria. 3) Asumarea responsabilității pentru migranții care au sosit ilegal în Austria.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro