Interes crescut pentru vaccinarea anti Covid-19 din partea profesorilor brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Interes crescut pentru vaccinarea anti Covid-19 din partea profesorilor brăileni

* peste jumătate dintre cadrele didactice brăilene s-au imunizat deja sau sunt programate la vaccinare în perioada următoare * în rândul personalului auxiliar, procentul este de 60%, iar la cel nedidactic de aproape 54%

 

De când a început etapa a doua a campaniei de vaccinare, peste 51% dintre dascălii din Brăila s-au vaccinat sau sunt programați la imunizare, așa cum reiese din datele raportate, vineri, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila către Ministerul Sănătății.

Și personalul didactic auxiliar și-a manifestat dorința de a se imuniza împotriva coronavirusului, 60% din total angajaților primind vaccinul sau fiind programați pentru perioada următoare. În ceea ce privește personalul nedidactic, și aici procentul celor care și-au făcut deja vaccinul sau intenționează să o facă este de aproape 54%. 

Așa cum ne-au precizat reprezentații Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Brăila, în realitate numărul angajaților din învățământul brăilean care s-au vaccinat deja este mai mare, deoarece educatorii, învățătorii, profesorii, având prioritate atunci când a început a doua etapă a campanie, s-au programat fie prin medicul de familie, fie prin Direcția de Sănătate Publică. Reamintim că profesorii se pot programa cu prioritate la vaccinare în centrele din Brăila.

Precizăm că de la debutul campaniei de imunizare și până pe 4 martie, în Brăila, numărul persoanelor vaccinate este de peste 16.000 persoane.

Autoritățile au anunțat că vor să dea startul cele de-a treia etape, pentru populața generală, pe 15 martie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro