Instrucție cu nave blindate, pe brațul Măcin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Instrucție cu nave blindate, pe brațul Măcin

* dacă auziți bubuituri în aceste zile dinspre Dunăre, nu vă alarmați * este vorba doar despre un exercițiu de instruire naval care se desfășoară pe brațul Măcin, până pe 30 martie  * la acest exercițiu participă peste 200 de marinari militari din Brăila și Tulcea și mai multe nave blindate angrenate în misiuni specifice de tragere

 

La doi pași de județul Brăila, pe brațul Măcin al Dunării, are loc în aceste zile un exercițiu naval de instruire cu nave blindate ale Flotilei Fluviale, care se desfășoară în poligonul temporar Peceneaga, la kilometrul 54. Este vorba despre ”Danube Protector 22.11”, un exercițiu multianual, la care participă peste 200 de marinari militari brăileni și tulceni. ”Exercițiul urmărește consolidarea deprinderilor militarilor de a deservi aparatura și sistemele de artilerie de la bord, precum și pentru dezvoltarea procedurilor de protecție a căilor de transport fluvial din zona de responsabilitate”, ne-a informat ofițerul de relații publice al  Flotilei Fluviale ”Mihail Kogălniceanu”, locotenent comandor Nicoleta Coman, care a precizat că acest exercițiu reprezintă o primă etapă de instruire în 2022, care a început ieri, 28 martie, și se va desfășura până joi, 30 martie.

Chiar dacă nu este prima dată când se desfășoară acest exercițiu de instruire pe Dunăre, în acest an, din cauza războiului din Ucraina, bubuiturile au făcut valuri în comuna tulceană, atât pe apă cât și pe uscat, localnicii declarându-se îngrijorați dar și revoltați pentru că nu au fost informați despre această desfășurare de forțe navale. Contactați de reporterii noștri, reprezentanții Flotile Fluviale au precizat că este vorba despre un exercițiu naval care se desfășoară în fiecare an, acum fiind angrenate un monitor și două vedete blindate din cadrul Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie, trei vedete fluviale ale Divizionului 88 Vedete Fluviale, un remorcher și o șalupă fluvială de remorcare și salvare aparținând Divizionului 131 Nave Sprijin Logistic și o navă logistică tip CEAM, din cadrul Secției 329 Logistică Brăila.

Potrivit aceleiași surse, în cadrul acestui exercițiu se vor  executa activități de instruire pentru menținerea și dezvoltarea capacității de acțiune a echipajelor în vederea realizării cerințelor esențiale ale misiunilor specifice, concomitent cu aplicarea întregului set de măsuri pentru protecția sanitară a echipajelor. ”Principalele obiective ale exercițiului sunt creșterea nivelului de instruire a echipajelor navelor, executarea în volum complet și în deplină siguranță a misiunilor specifice de tragere cu aparatura artileristică de la bord într-un cadru tactic, crearea unei imagini complete a situației fluviale și desfășurarea acțiunilor specifice. Totodată, exercițiul are ca obiectiv asigurarea unei prezențe navale sistematice, precum și menținerea securității și siguranței în zona de responsabilitate”, a mai subliniat ofițerul de relații publice al  Flotilei Fluviale ”Mihail Kogălniceanu”, locotenent comandor Nicoleta Coman. De asemenea, mai spune sursa citată, prin intensificarea activităților de instruire, Forțele Navale Române își consolidează capacitatea de reacție pentru asigurarea securității pe flancul estic al Alianței Nord Atlantice.

Activitatea face parte din Planul cu principale activități al Forțelor Navale Române, după cum a conchis ofițerul de presă al Flotilei Fluviale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro