Inspectorii RAR au închis 64 de service-uri auto | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Inspectorii RAR au închis 64 de service-uri auto

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au efectuat, în perioada 18-22 mai, 131 de controale la operatorii economici autorizaţi pentru activităţi de reparaţii la sistemele de frânare, în urma cărora au aplicat sancţiuni în valoare totală de 260.000 de lei, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Totodată, inspectorii RAR au dispus suspendarea activităţii pentru 55 de societăţi care nu-şi menţineau condiţiile iniţiale de autorizare şi oprirea activităţii pentru alte 9 societăţi care aveau autorizaţia tehnică expirată.
„Reprezentanţii RAR au dorit să afle câte dintre firmele cu acest specific respectă legea în vigoare, care prevede că după fiecare reparaţie a sistemului de frânare a unui vehicul trebuie efectuat testul de frânare", se menţionează în comunicat.
Potrivit legii, service-urile trebuie să asigure clienţilor servicii de reparaţii de calitate, care să garanteze securitatea rutieră şi protecţia mediului înconjurător. „Mulţi dintre producătorii de autoturisme, echipamente, piese de schimb, dar şi prestatori de servicii de reparaţii independenţi apelează la metode «la limita legii" pentru a-şi face loc pe piaţa marilor firme în domeniu. Oferind servicii ieftine clienţilor şi mulţumindu-i pe moment, service-urile nu fac decât să presteze reparaţii de proastă calitate care nu garantează siguranţa în trafic. Clienţii aleg de obicei atelierele care le oferă serviciile rapid. De cele mai multe ori, acestea nu au autorizaţie tehnică şi nici nu au posibilitatea să facă verificările finale care să ateste calitatea reparaţiilor efectuate", se mai precizează în comunicat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro