Infractori brăileni arestaţi în Italia, Spania şi Anglia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Infractori brăileni arestaţi în Italia, Spania şi Anglia

05extra05extra1Cinci brăileni, urmăriţi internaţional pentru că se sustrăgeau de la executarea unor pedepse cu închisoarea, au fost depistaţi pe teritoriul altor state şi extrădaţi în România. În urma colaborării cu autorităţile străine, prin Biroul Naţional Interpol al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională, s-a reuşit arestarea provizorie a infractorilor, pe teritoriul Italiei, Spaniei şi Angliei.

În perioada 24-31 iulie, cele cinci persoane, pe care poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri al Inspectoratului de Poliţie Brăila le-a dat în urmărire la nivel naţional şi internaţional, au fost extrădate şi cazate la închisoare. Astfel, în zilele de 24 iulie şi 27 iulie, Vasile Lazăr, de 25 de ani şi Valentin Ionel Pârlog, de 27 de ani, ambii din oraşul Ianca, au fost extrădaţi din Italia şi, respectiv, Spania. Cei doi sunt condamnaţi la 2 ani şi 4 luni, respectiv, 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, distrugere şi vătămare corporală. La data de 28 iulie, autorităţile engleze l-au extrădat pe brăileanul Daniel Diceanu, de 30 de ani, care era căutat la nivel internaţional deoarece se sustrăgea executării unei pedepse de 4 luni închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute şi pedepsite de Codul Rutier.

La data de 31 iulie, a fost extrădat de autorităţile spaniole urmăritul internaţional Ionuţ Marian Mocanu, de 21 de ani, din Brăila, condamnat la 4 ani închisoare pentru tâlhărie. De asemenea, în aceeaşi zi, autorităţile din Anglia l-au extrădat pe Daniel Răzvan Bibicu, de 19 ani, din oraşul Însurăţei, care are de executat pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu. După ce au fost aduşi în ţară, Vasile Lazăr a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Rahova şi ceilalţi patru în arestul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro