Societatea Timişoara solicită retragerea ordinelor naţionale în cazul a şase persoane condamnate la închisoare sau care au făcut poliţie politică, între acestea numărându-se fostul premier Adrian Năstase, Miron Mitrea, medicul Şerban Brădişteanu şi fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu.
„Societatea Timişoara a constatat că ordinele naţionale ale României (Steaua României, Serviciul Credincios, Pentru Merit) sunt deţinute în prezent de persoane care se încadrează în prevederile art.51 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.118 din 18 februarie 2014. Vă solicităm să binevoiţi a da publicităţii în ce măsură prevederile acestui act normativ sunt respectate şi în ce măsură ordinele naţionale au fost retrase celor care sunt condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate (art.51 lit.a din lege) sau se află în situaţii de nedemnitate (art.51 lit.b din lege), prin faptul că au desfăşurat activităţi de poliţie politică", se arată în scrisoarea deschisă.
Reprezentanţii Societăţii Timişoara au prezentat şi o listă a persoanelor decorate cu ordine naţionale care au fost condamnate sau au făcut poliţie politică.
Astfel, pe lista respectivă se regăsesc Adrian Năstase decorat cu „Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce" în 2002, Irina Paula Jianu decorată cu „Ordinul Pentru Merit, în grad de Cavaler" în 2004, Miron Mitrea decorat cu „Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler" în anul 2002, Şerban Brădişteanu decorat cu „Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofiţer" tot în 2002, precum şi Emilian Cutean decorat cu „Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Cavaler" în anul 2004 şi Rodica Stănoiu decorată cu „Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler" în 2002.