Infractori în pandemie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Grupările de interlopi - Secret de serviciu

Infractori în pandemie

în 2020, infecţia Covid şi măsurile de protecţie impuse au adus acasă numeroase persoane de peste hotare, multe specializate în comiterea de infracţiuni • acestea au făcut tot posibilul să se descurce şi pe meleagurile natale, evident, tot prin comiterea de fapte penale, ceea ce a dus la o creştere a unor infracţiuni • la nivel naţional, europarlamentarul Traian Băsescu anunţa dezastrul, încă din iunie, spunând că deja grupările de spărgători profesionişti de locuinţe şi cei specializaţi în golirea bancomatelor şi a caselor de bani, îşi făceau simţită prezenţa • la Brăila, în acest an, în perioada martie - iunie, s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor de ameninţare, tâlhărie şi infracţiuni informatice • totuşi, numărul furturilor din locuinţe a fost mai scăzut în vreme de pandemie, faţă de anul trecut, probabil din cauza faptului că oamenii au stat mai mult acasă şi hoţii nu au putut acţiona • în ceea ce priveşte informaţiile referitoare la activităţile investigativ-operative privind grupările infracţionale, Poliţia Brăila a comunicat că acestea sunt informaţii clasificate - nivel de secretizare “SECRET DE SERVICIU”

 

“Clanurile interlope reprezintă cel mai mare pericol! Trebuie intervenit de urgenţă, altfel lucrurile vor degenera până la finalul anului!”. Acesta era mesajul transmis de la nivel naţional, de către europarlamentarul Traian Băsescu, încă de la începutul lunii iunie, care spunea că pericolul în vremea pandemiei Covid este reprezentată de anumite grupări revenite de peste hotare. Escrocii, infractorii cibernetici, grupurile de crimă organizată şi pedofilii au început să profite de pe urma pandemiei de coronavirus pentru a-şi intensifica activităţile în Uniunea Europeană, anunţa şeful Europol, în luna martie. În acest an, numeroşi indivizi specializaţi în comiterea de infracţiuni au revenit acasă, din cauza virusului Covid şi măsurilor de protecţie impuse în alte ţări. Acestea au făcut tot posibilul să se descurce şi pe meleagurile natale, evident, tot prin comiterea de fapte penale, ceea ce a dus la o creştere a unor infracţiuni. Potrivit sursei citate, grupările de spărgători profesionişti de locuinţe şi cei specializaţi în golirea bancomatelor şi a caselor de bani, deja îşi fac simţită prezenţa. Întrucât la nivel naţional se vehicula o creştere a infracţiunilor pe fondul reîntoarcerii în ţară şi în oraşele natale a membrilor clanurilor interlope şi grupurilor infracţionale care acţionau peste hotare, am întrebat la Poliţia Brăila cum este stăpânită situaţia grupărilor interlope pe plan local. Am încercat să aflăm informaţii cu privire la clanurile interlope şi membrii unor grupări infracţionale care se află în atenţia poliţiştilor, ca număr şi zone în care acţionează pe raza municipiului, însă răspunsul a fost “SECRET”. Am fost asiguraţi, însă, că se acţionează permanent pentru prevenirea şi combaterea incidentelor neplăcute.

 

Infractorii din Brăila. Grupările interlope, la secret

 

Pentru a vedea care a fost fenomenul infracţional la Brăila, în vreme de pandemie, am solicitat date statistice de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. Am constatat că, în perioada martie - iunie 2020, în acest an, s-a înregistrat o creştere a infracţiunilor de ameninţare, tâlhărie şi infracţiuni  informatice. Totuşi, numărul furturilor din locuinţe a fost mai scăzut, în vreme de pandemie, faţă de anul trecut, probabil din cauza faptului că oamenii au stat mai mult acasă şi hoţii nu au putut acţiona. În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la grupările infracţionale, Poliţia Brăila a comunicat că acestea sunt informaţii clasificate - nivel de secretizare “SECRET DE SERVICIU”.

Potrivit datelor IPJ Brăila, în perioada martie - iunie 2020, la infracţiunile grave nu au fost creşteri faţă de anul trecut, când nu era pandemie.

La infracţiunile de tâlhărie a fost o uşoară creştere în cele patru luni din acest an, adică pe vreme de pandemie, fiind în total 16 tâlhării, cele mai multe în luna iunie (6), în timp ce în perioada similară a anului trecut au fost 14 infracţiuni de tâlhărie. La infracţiunile de viol, în perioada martie - iunie 2020, au fost 13 cazuri, în luna mai 5 violuri şi în iunie 4 cazuri, în timp ce în perioada similară a anului 2019 au fost 11 infracţiuni de viol.

Potrivit datelor transmise de IPJ Brăila, la ameninţare, au fost infracţiuni la dublu în iunie 2020 (62), faţă de iunie 2019 (36). În perioada martie - iunie 2020, au fost înregistrate în total 164 de infracţiuni de ameninţare, anul trecut fiind 152 astfel de infracţiuni. La furturi, numărul a fost asemănător în cele 4 luni din 2019, fără pandemie Covid şi 2020, cu pandemie, diferenţa fiind în mai 2020, când au fost 180 de furturi, faţă de 164 în mai 2019.

Totuşi, după cum reiese din statistica IPJ Brăila, în martie 2020 au fost mai multe furturi din autoturisme (18), faţă de 13 în martie 2019, însă în iunie 2020 au scăzut furturile din auto, probabil din cauză că oamenii au stat mai mult timp în izolare, fiind 8 furturi din auto, faţă de 18 în iunie 2019.

Şi furturile din locuinţe au înregistrat o scădere în iunie 2020 (24), faţă de iunie 2019 - 39, dar şi în aprilie şi martie 2020 (câte 27 de furturi din locuinţe), faţă de 2019 - martie 38 şi aprilie 41 furturi din locuinţe. Putem să concluzionăm că brăilenii au stat mai mult acasă, în vreme de Covid, astfel că hoţii nu prea au putut da buzna în locuinţe. Au fost însă mai multe înşelăciuni, în aprilie, mai şi iunie 2020, în total 67 de cazuri, faţă de cele trei luni din 2019 - 53 cazuri

În ceea ce priveşte infracţiunile informatice înregistrate în spaţiul cibernetic, din statistica IPJ Brăila se constată că anul acesta, în vreme de pandemie, adică în perioada martie - iunie, au fost 23 de cazuri de “operaţiuni financiare efectuate în mod fraudulos”, faţă de 15 în aceeaşi perioadă din 2019. În ceea ce priveşte infracţiunea de “acces ilegal la un sistem informatic”, au fost 6 cazuri în perioada martie - iunie 2020, faţă de 4 în aceeaşi perioadă din 2019.

De la IPJ Brăila ni s-a transmis faptul că s-a acţionat şi pentru prevenirea traficului de droguri, în acest an, fiind efectuate percheziţii la persoane suspecte.

Numai la categoria grupări interlope aflate în evidenţa poliţiştilor, informaţiile au fost zero. “Referitor la infracţiunile de trafic de droguri, precizăm faptul că Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila desfăşoară  permanent activităţi de prevenire şi combatere a traficului şi consumului de droguri, precum şi a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive. Astfel, în perioada martie - iunie 2019 au fost înregistrate 83 de dosare penale, au fost efectuate 15 acţiuni operative şi 40 de percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost arestate 8 persoane. Totodată, în aceeaşi perioadă a a anului 2020, au fost înregistrate 69 de dosare penale, au fost efectuate 10 acţiuni operative şi 15 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost arestate 2 persoane. În ceea ce priveşte informaţiile referitoare la activităţile investigativ-operative privind grupările infracţionale, vă comunicăm faptul că nu vi le putem pune la dispoziţie întrucât acestea sunt informaţii clasificate - nivel de secretizare “SECRET DE SERVICIU”, iar în conformitate cu prevederile art. 12 lit. a) din Legea 544/2001 - «Se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor ...informaţiile din domeniul apărării naţionale, siguranţei şi ordinii publice, dacă fac parte din categoriile informaţiilor clasificate, potrivit legii»“, a fost răspunsul transmis de inspector Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

Rata criminalităţii în pandemie: scad infracţiunile, dar se înmulţesc cazurile de violenţă

 

Potrivit presei naţionale, chiar dacă în vreme de pandemie se înregistrează o scădere la anumite tipuri de infracţiuni, violenţa în familie a ajuns la anumite cote, întrucât membrii familiilor au stat mai mult acasă. La Brăila însă, pandemia şi măsurile impuse de autorităţi i-au liniştit pe unii brăileni, în special pe conducătorii auto care nu s-au mai putut aventura pe şosele, dar şi pe cei care obişnuiau să îşi agreseze membrii familiei. De exemplu, în luna martie 2020, cazurile de violenţă în familie au înregistrat o scădere - 63, faţă de ianuarie şi februarie când au fost câte 78 de cazuri lunar. Au fost şi mai puţine ordine de protecţie provizorii emise în martie. Totuşi, la nivel naţional, în martie au fost înregistrate cu 2,3% mai multe sesizări din partea femeilor care au reclamat că sunt agresate de partenerii de viaţă sau că aceştia îi agresează pe copii.

La Brăila, la infracţiuni de lovire sau alte violenţe au fost 1.068 cazuri în primele 6 luni din 2020, în perioada similară din 2019 fiind sesizate 1.126 de loviri şi alte violenţe.

La nivel naţional, după cum reiese din datele statistice prezentate de Poliţia Română, în martie 2020, în vreme de pandemie, cea mai importantă scădere a fost în privinţa accidentelor rutiere - cu 31% mai puţine, explicaţia fiind restricţionarea libertăţii de mişcare, combinată cu numărul crescut de filtre mixte. De exemplu, în martie 2020, la Brăila au fost 18 accidente grave, în timp ce în lunile ianuarie şi februarie au fost 25, respectiv 26 de accidente rutiere.

După cum se arată în presa centrală, în mai multe ţări, ca urmare a decretării închiderii graniţelor, s-au putut observa micşorări ale numărului de infracţiuni mărunte, jafuri sau lupte de stradă, însă Europol raporta o creştere a infracţiunilor cibernetice.

 

Securitatea naţională este pusă în pericol. Peste 6 luni va fi prea târziu

 

La începutul lunii iunie, fostul preşedinte, Traian Băsescu, a transmis un mesaj

pe facebook, prin care anunţa un adevărat dezastru: “Clanurile interlope reprezintă cel mai mare pericol pentru România. Trebuie intervenit de urgenţă, altfel lucrurile vor degenera până la finalul anului”.

În mesajul postat pe reaţeaua de socializare, Băsescu spunea că o parte din clanurile ţigăneşti a revenit acasă şi pare a refuza categoric să respecte legile ţării. Potrivit fostului preşedinte al ţării, lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele pe care şi le-au auto-atribuit, i-a împins la acte de violenţă greu de imaginat a se petrece în România cu doar câteva luni în urmă. “Grupările de spărgători profesionişti de locuinţe specializate, în neutralizarea instalaţiilor de supraveghere şi devalizarea locuinţelor în doar câteva minute, îşi fac tot mai simţită prezenţa prin creşterea rapidă a numărului de locuinţe jefuite. Grupările de spărgători specializaţi în golirea bancomatelor, a caselor de bani de la sediul firmelor sau din magazine, se mişcă şi ei cu dezinvoltură pe meleagurile natale după ce s-au specializat în Europa. Grupările ţigăneşti de tip mafiot, care încep să-şi împartă zonele în care percep taxă de protecţie de la comercianţi, îşi fac şi ele simţită prezenţa, cu atât mai mult cu cât este în plină desfăşurare şi procesul de ocupare a zonelor în care vor acţiona reţelele de cerşetori.

Deşi există, încă nu a apărut ca fenomen continuu tâlhărirea bătrânilor, a femeilor şi a copiilor în plină zi pe stradă sau la poarta şcolii, dar nu suntem departe”, se arată în mesaj.

Potrivit europarlamentarului Băsescu, violenţa în spaţiul public a devenit un fapt divers cotidian, care până acum câteva luni era o raritate. El spune că, în acest timp, poliţia şi jandarmeria nu acţionează pentru că pur şi simplu nu au informaţii.

Dacă Ministerul de Interne va continua să rămână desprins de informaţia din teritoriu, în lipsa căreia nu poate acţiona, este posibil ca peste 6 luni să ne fie frică să ieşim pe stradă după căderea întunericului, sau să avem teamă a ne părăsi ziua locuinţa de frica spărgătorilor”, mai spunea Băsescu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro