* un brăilean aflat sub influența alcoolului conducea autoturismul pe DE 584, în afara municipiului Brăila, însă polițiștii l-au oprit pentru control * un alt șofer a fost depistat în timp ce conducea un vehicul pe DN22, pe raza localității Movila Miresii, fără permis
Doi șoferi certați cu legislația rutieră au fost opriți din drum de polițiști. Unul era sub influența alcoolului, iar altul nu avea permis.
La data de 28 iunie, în jurul orei 08:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier l-au oprit în trafic pe un bărbat de 46 de ani din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DE584, în afara municipiului Brăila.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea în aerul expirat o îmbibație alcoolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
La aceeași dată, în jurul orei 11:30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic pe un tânăr de 21 de ani din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DN22, pe raza localității Movila Miresii. Cu ocazia verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că brăileanul avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.