Informați-vă înainte de a achita avans pentru pachetul de vacanță! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Informați-vă înainte de a achita avans pentru pachetul de vacanță!

* "Nu plătiți în avans rezervări care nu mai pot fi onorate ulterior! Alegeți întotdeauna doar în cunoștință de cauză!", precizează președintele InfoCons, Sorin Mierlea

 

Asociația pentru protecția consumatorilor InfoCons avertizează consumatorii în legătură cu ofertele îmbietoare existente pe piață și puse la dispoziție de agențiile de turism, în condițiile în care există riscul ca aceste servicii să nu poată fi onorate. Mai mult, asociația precizează că există consumatori care nu și-au recuperat sumele achitate cu titlu de avans în anul 2020 (pentru servicii care nu au mai fost prestate).

Suntem încă în stare de alertă, iar aceasta nu se va încheia prea curând, având în vedere evoluația pandemiei. Totuși, apreciază InfoCons, multe agenții de turism au avansat oferte pentru pachete de vacanță, atât pentru destinații naționale cât și internaționale. Știm, însă, cu certitudine, care vor fi condițiile de funcționare a spațiilor de cazare? Cunoaștem condițiile în care vom călători?

"Urmează perioada Sărbătorilor Pascale, care, în acest an, coincid cu minivacanța de 1 Mai, vacanța de vară și perioada concediilor, iar mulți dintre consumatori au de gând să contracteze pachete de vacanță și, automat, să achite un avans pentru aceste servicii. Dar citesc condițiile de returnare a banilor plătiți în avans în cazul neprestării serviciului? Sfătuim toți consumatorii care au de gând să achiziționeze pachete de vacanță să fie atenți la clauzele din contract, mai ales din perspectiva recuperării avansului achitat în condițiile în care serviciul nu va putea fi prestat, cât și a clauzelor privind cauzele care duc la anularea călătoriei", se precizează într-un comunicat al asociației.

Potrivit InfoCons, creditarea mediului de afaceri de către cetățeanul consumator este o împovărare a populației în condițiile de criză. Acesta este, practic, lipsit de apărare, neavând mecanisme de recuperare a sumelor achitate în avans pentru servicii neprestate. Cetățeanul trebuie să fie sprijinit în vederea recuperării de îndată a datoriilor pe care le au agenții economici către aceștia, pentru a-și păstra puterea de cumpărare și un standard normal de viață și sănătate.

"Sunt, încă, cetățeni care nu și-au recuperat sumele achitate în anul 2020, în avans, pentru servicii neprestate (transport aerian, cazare etc.) chiar dacă au depus toate documentele solicitate de către operatorii economici. Haideți să luăm atitudine! Depinde de noi să fim uniți, să fim informați, să fim atenți, să fim cu atitudine! Nu plătiți în avans rezervări care nu mai pot fi onorate ulterior! Sănătatea este în mâinile noastre și decizia ne aparține! Alegeți întotdeauna doar în cunoștință de cauză!", este sfatul președintelui InfoCons, Sorin Mierlea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro