Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi informează contribuabilii că, în Monitorul Oficial al României nr. 1073/25.10.2024, a fost publicată OUG nr. 125/2024 pentru completarea art. 2 şi suspendarea aplicării unor dispoziţii din OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Prin acest act normativ a fost introdusă o nouă excepţie de la obligativitatea folosirii aparatelor de marcat electronice fiscale (case de marcat), respectiv: ”serviciile de încărcare a vehiculelor electrice a căror contravaloare se încasează prin intermediul automatelor comerciale exclusiv prin utilizarea cardurilor de credit/debit şi/sau a aplicaţiilor de tip portofel electronic”.
A fost suspendată până la data de 1 septembrie 2025:
- aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. f), precum şi a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. h) din OUG nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul suspendării sancţionării contravenţionale pentru săvârşirea faptei de emitere a bonului fiscal fără ca acesta să conţină codul de identificare al beneficiarului, numărul de identificare al bonului, precum şi, sub formă de QR, datele prevăzute la art. 4 alin. (2 1 ): “data şi ora emiterii bonului fiscal, numărul de identificare al bonului fiscal, precum şi seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal se tipăresc pe bonul fiscal şi sub formă de cod QR”.
Până la data de 31 decembrie 2024, se suspendă:
- aplicarea dispoziţiilor art. 10 lit. cc), precum şi a dispoziţiilor art.11 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 28/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul suspendării sancţionării contravenţionale pentru săvârşirea faptei de nerespectare de către utilizatorii aparatelor de marcat electronice fiscale a termenelor prevăzute de lege, de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, de către operatorii economici care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz, care, la data controlului efectuat de organul fiscal au încheiate contracte pentru achiziţionarea aparatelor de marcat electronice fiscale de la distribuitorii autorizaţi, pentru toate automatele comerciale utilizate, cu termen de livrare şi instalare până la data de 31 decembrie 2024.
În cazul operatorilor economici care desfăşoară şi alte activităţi pentru care legea prevede obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale, prevederile privind suspendarea se aplică exclusiv pentru activitatea de livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, după caz.