Infirmiera care a apărut într-o fotografie cu Gabriel Cotabiţă pe patul de spital, în timp ce acesta era internat la terapie intensivă la Spitalul Floreasca, şi colega ei care a făcut poza au fost demise din unitatea sanitară. În urma apariţiei în mass-media, luna trecută, a unei poze a lui Gabriel Cotabiţă, pe patul de spital, alături de o femeie într-un halat albastru ce părea a fi angajată a spitalului, a fost constituită o comisie de cercetare şi a fost convocat şi consiliul de etică din cadrul Spitalului Floreasca.
Comisia a constatat că fotografia a fost făcută în cadrul secţiei de terapie intensivă a spitalului, iar cea care apărea în imagine, infirmiera Maria Stanciu, era angajată în cadrul secţiei. Poza a fost făcută de o altă infirmieră, Violeta Turcu.
Comisia de disciplină şi consiliul de etică au constatat că au fost încălcate prevederile Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului şi principiile deontologice din cadrul spitalului şi că nu a fost respectată demnitatea umană. Astfel, conducerea spitalului a dispus desfacerea contractului individual de muncă al celor două salariate începând cu data de 1 august 2015.
Gabriel Cotabiţă a fost internat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din 8 mai până în 16 iunie, perioadă în care a fost făcută fotografia.
Legea drepturilor pacientului interzice furnizarea oricăror date medicale sau fotografii ale bolnavilor fără acordul acestora sau al familiilor celor internaţi.
Pe 16 iunie, cântărețul a fost transferat la Spitalul Elias, pentru un proces complex de recuperare. Cântăreţul a fost găsit, în 8 mai, în stop cardio-respirator, în stare de inconştienţă, într-o sală de fitness de la un hotel din Capitală.