• un mare specialist al Brăilei în cultura orezului, în prezent pensionar, nu renunță la pasiunea sa de o viață • nu a putut cultiva orez, deoarece această plantă necesită condiții speciale, însă pe terenul din fața curții sale a înființat o minicultură de grâu pe care a îngrijit-o ca la carte
Spaţiile verzi ale străzilor sunt divers şi chiar controversat folosite de către brăileni. Unele sunt îngrijite, cu flori, altele pline de bălării şi gunoaie, mai ales unde curţile şi casele au fost abandonate. Unii cetăţeni, crezând că aceste spaţii dar şi trotuarul sau carosabilul le aparţin ca proprietate, le-au transformat în depozite de lemne şi diverse vechituri. Îşi parcheză maşinile (din gard şi până în stradă) cum procedează şi unele depozite, service-uri auto etc, alții împrejmuiesc cu sârmă, pentru grădină, aceste suprafeţe ale domeniului public. Iar asemenea exemple nedorite pot continua.
Încurajator şi de apreciat sunt însă acele iniţiative prin care, pe spaţiile generoase din cartiere, au apărut tot mai multe flori, ba chiar şi mici suprafeţe cu lucernă şi legume, decât să stea locul pârloagă. Cum au fost învăţaţi să procedeze gospodarii vechilor cartiere sau cei care, desprinşi doar fizic de pământul de la ţară, au ajuns să-l lucreze pe cel la oraş.
Însă, ceea ce am întâlnit zilele trecute pe strada Carpați ne-a uimit. Este vorba de o bandă de teren cultivată cu o frumuseţe de grâu, în faţa unei porţi. Sunăm şi iese din curte iniţiatorul acestei microferme inedite, dl. ing. Ciocan Mihalache, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi specialişti în cultura orezului din judeţul Brăila şi din ţară.
Intrăm în dialog, ne amintim de faima judeţului la această cultură, şi mângâind cu privirea spicele aurii, interlocutorul nostru ne declară: “Am 80 de ani, din care 50 bătuţi pe muchie în orezăria (acum desfiinţată) de la fostul IAS Stăncuţa. Era cea mai mare unitate de profil din ţară, iar împreună cu orezăria de la Gropeni, se obţineau 85.000 tone de orez pe an, cât pentru consumul României pe doi ani. Astăzi, acest produs alimentar îl importăm din toate colţurile lumii”. Trecem în revistă şi faptul că împreună cu cele aproape 6.000 de hectare de la Stăncuţa, judeţul Brăila avea amenajate orezării pe mai bine de 17.000 de hectare, la Baldovineşti, Vădeni, Cotu Lung, Vameşu, Latinu etc, tradiţia cultivării orezului venind mult din urmă, inclusiv din ultima sută de ani.
Școlit în Statele Unite
Şi revenim la biografia acestui împătimit al agriculturii într-ale orezului. Dacă unii colegi de breaslă s-au specializat în ţările cu tradiţie din Asia, Ciocan Mihalache a fost, în 1974, în SUA, pe centura agricolă din California. Unde, frecvent, producţiile erau de 6,7 şi 8 tone/hectar.
Îşi aduce aminte cu nostalgie şi de cercetarea făcută cu ing. Ionel Ivan, de la Centrul de experimentare şi a obţinerii de seminţe de la Stanca-Polizeşti, de celebrul soi de orez Polizeşti 28 şi producţiile record ale acelor ani, de importanţa deosebită a orezului pentru utilizarea solurilor improprii altor culturi şi combaterea sărăturării acestora. Nu pot fi uitate nici situaţiile limită cu care s-au confruntat orezarii: infestarea parcelelor cu diferite buruieni, ploile în exces sau recoltatul cu secera şi coasa când, timpuriu, zăpada a acoperit parcelele de orez în care se afundau combinele pe şenile.
Da, a fost greu, dar şi frumos în meseria de orezar, iar după 1990, când orezăriile au trecut prin cea mai dramatică situaţie, ing. Ciocan Mihalache nu putea sta indiferent la acest fenomen şi a preluat 300 ha, în zona Gropeni, înființând un PFA și obținând orez, o perioadă de câțiva ani buni. Trecem pe răbojul amintirilor şi ce s-a întâmplat cu bune şi rele, prin pătrunderea capitalului străin în faimoasa orezărie de la Stăncuţa, o adevărată epopee, despre “ce am fost şi ce am ajuns”.
Revenind la grâul cultivat în faţa porţii, ing. Ciocan Mihalache ne spune emoţionat şi admirativ: “E frumos, nu-i aşa?! Ia uitaţi, peste jumătate de metru înălţime şi 25 cm între rânduri. E crescut perfect uniform, fiecare spic (cât vrabia) are 60 boabe, şi de pe aceşti 16 metri pătrați de teren scontez, extrapolând, pe o producţie de 8,5 tone la hectar. E cea mai mare bucurie pentru mine!”.
Iar pentru noi, un prilej de apreciere şi respect pentru dăruirea şi pasiunea de o viaţă a unui specialist dedicat culturii orezului în Bărăganul brăilean.
