Industria de Apărare protestează. Unii angajați nu și-au primit salariile din decembrie 2017 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Industria de Apărare protestează. Unii angajați nu și-au primit salariile din decembrie 2017

Protest spontan la Fabrica de pulberi de la Făgăraş. Angajaţii au întrerupt activitatea în această dimineață. Ei sunt nemulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile din decembrie 2017. La protest iau parte toţi cei care sunt la în primul schimb, dar spun că astăzi nu vor intra la program nici cei din schimbul doi. În total, în Fabrica de pulberi mai lucrează acum aproximativ 200 de oameni. Ei nu sunt însă singurii angajați din industria de apărare care nu și-au primit salariile la timp. Mâine este anunțat un protest al breslei în fața Guvernului.

 

Detalii a oferit, pentru Digi24, Lucian Cupu, liderul Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro: „Această acţiune, din punctul meu de vedere, este pe deplin justificată. Cuţitul a trecut deja de os. Iar lucrurile nu vor rămâne aşa. Astăzi, avem parte de o mişcare spontană, iar de mâine, industria de Apărare are autorizaţie de protest în faţa Guvernului României. Deci, aceste proteste vor continua”.

Liderul de sindicat a oferit detalii și despre protestul plănuit a se desfășura în fața Palatului Victoria.

Industria de Apărare a depus de săptămâna trecută autorizaţia pentru un pichet în faţa Guvernului României. Din câte ştiu eu, colegii au intrat în posesia autorizaţiei astfel încât ne organizăm şi pentru acest protest care va începe mâine la ora11. Autorizaţia, din cunoştinţele mele şi ce am discutat cu colegii care s-au ocupat de depunerea autorizaţiei, este pentru marţi, miercuri şi joi”, a declarat Cupu, pentru Digi24.

Salariaţii Fabricii de pulberi din Făgăraş au declanşat, luni, un protest spontan şi au întrerupt lucrul. Oamenii sunt demulţumiţi că nu şi-au mai primit salariile din luna decembrie. 

În plus, cei mai mulţi dintre ei lucrează pe salariul minim pe economie, deşi lucrează cu substanţe periculoase.

Potrivit liderului Sindicatului Liber Nitramonia Rompiro, în ultimele luni au existat mai multe acţiuni ale sindicatului şi corespondenţă cu reprezentanţii Guvernului, dar fără rezultat concret.

„În industria de apărare sunt necesare nişte acte normative care ni se tot promit din 25 februarie. Situaţia a fost foarte complicată”, a mai spus Cupu.

Fabrica de Pulberi din Făgăraş este deţinută societatea Romarm, 83% din acţiuni fiind în portofoliul Ministerului Economiei. 

Cartel Alfa a transmis, luni, un comunicat de presă în care anunţă că sindicatele din industria de apărare din cadrul CNS Cartel ALFA şi BNS organizează o acţiune de protest, pichetare la Guvernul României, în zilele de 15 şi 16 mai, între orele 11.00 şi 13.00. 

„Motivul protestului este nerespectarea angajamentului Guvernului privind situaţia Industriei pentru Apărare. În ciuda angajamentelor reprezentanţilor Guvernului, problemele majore cu care se confruntă companiile şi salariaţii din industria de apărare, semnalate de sindicatele din domeniu, au rămas nerezolvate”, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, Legea 232/2016, privind industria naţională de apărare, prevede nişte facilităţi de care beneficiază filialele din această industrie.

„Astfel, la fiecare început de an trebuie să se emită o Hotărâre de Guvern prin care se alocă fondurile necesare menţinerii specialiştilor în sector. Este o problemă majoră de securitate păstrarea personalului calificat din domeniu. Astfel, aceşti oameni se orientează către alte sectoare care au nevoie de specialişti. De asemenea, este urgentă găsirea unor soluţii de salarizare decentă pentru atragerea tinerilor în acest domeniu, ceea ce ar duce la o majorare a producţiei şi la un câştig mai mare pentru bugetul de stat”, se arată în comunicat.
În plus, sindicaliştii fac referire la faptul că nu s-a realizat o planificare a minimului de investiţii care ar putea să ajute societăţile din industria de apărare în dezvoltarea relaţiilor comerciale (programe de modernizare, retehnologizare, dezvoltare pentru societăţile din domeniu), astfel încât societăţile româneşti să poată intra în competiţia de pe piaţa mondială).

„Alternativ, aceste societăţi comerciale să fie transformate în agenţii naţionale, aşa cum prevede Uniunea Europeană, astfel încât ele să nu funcţioneze după principiile concurenţei în materie pe piaţa liberă, ci după o strategie naţională în domeniu”, mai spus sindicaliştii.

Aceştia vorbesc şi despre modificarea legii offset-ului, „pentru impunerea obligativităţii ca un procent din contractele de achiziţie de tehnică militară să fie investite în economia Românească, astfel încât să se asigure ca din totalul de 2% din PIB o parte să rămână în ţară şi să ajute la dezvoltarea industriei de profil autohtone”.

„În contextul în care guvernul actual, partidele politice care îl susţin, cât şi cel anterior susţin că sectorul de apărare reprezintă o prioritate, cerem ca acest lucru să se concretizeze în respectarea angajamentelor şi rezolvarea de urgenţă a problemelor semnalate”, se mai arată în comunicat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro