Individul care a supus-o pe fetiţa de 9 ani la perversiuni sexuale a ajuns după gratii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Individul care a supus-o pe fetiţa de 9 ani la perversiuni sexuale a ajuns după gratii

Individul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de perversiuni sexuale, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 201, alin. 2, din Codul Penal. Pentru fapta sa, acesta riscă să stea până la 10 ani după gratii.

Reamintim că în seara zilei de 6 martie, individul a acostat-o pe minora de 9 ani, din comuna Viziru, în timp ce aceasta se întorcea acasă de la o mătuşă. T.Z. i-a promis copilei dulciuri şi suc, dacă merge cu el, însă a condus-o cu forţa într-o clădire din incinta târgului comunal Viziru şi a supus-o la perversiuni sexuale. După o oră, minora de 9 ani a ajuns acasă cu hainele rupte şi plină de sânge, iar părinţii au anunţat imediat Poliţia. Suspectul a fost săltat din pat de poliţişti, chiar din casa bunicilor şi şi-a recunoscut fapta, ba chiar le-a arătat anchetatorilor cămăruţa unde a dus-o pe fetiţă, explicându-le cum a procedat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro