După teribilul accident petrecut, zilele trecute, în care un microbuz s-a izbit de refugiul de tramvai de pe Bulevardul Dorobanţilor, colţ cu Gării, tot mai mulţi brăileni au ridicat problema siguranţei circulaţiei prin prisma semnalizării insuficiente a acestor refugii. De exemplu, unii cititori ne-au relatat că în multe cazuri indicatoarele de ocolire a refugiului pentru pietoni nu sunt reflectorizante. Dacă pe Bulevardul Dorobanţilor şi pe Calea Călăraşilor există, totuşi, indicatoare vizibile de la cel puţin 100 de metri, pe timp de noapte, pentru că sunt reflectorizante, Bulevardul Independenţei, spun cititorii "Obiectiv", se transformă într-un pericol iminent pentru străinii ce tranzitează municipiul. Asta din cauză că semnele ce le marchează nu sunt vizibile pe timp de noapte.
Unul dintre cei care au semnalat problema a făcut chiar şi o demonstraţie pentru a susţine cele afirmate. A realizat mai multe poze noaptea, din care se observă clar faptul că în timp ce pe alte artere indicatoarele puteau fi observate în bătaia farurilor, pe Independenţei semnul de circulaţie abia se observă la o distanţă de circa 3 metri. Şi asta nu cu faza de întâlnire, ci cu faza lungă a farurilor!
"E o problemă mare. Noi ocolim acele refugii pentru pietoni, pentru că suntem din Brăila şi ştim că ele există acolo. Dar ce se face un străin care vine pentru prima dată în municipiu şi nu le observă? Se înfige direct în acele refugii", ne-a scris brăileanul.
Poliţiştii au altă părere
Potrivit poliţiştilor, în cazul refugiilor din staţiile de tramvai sunt respectate normele legale de siguranţă. Indicatoarele sunt puse corect, doar că, în multe cazuri, şoferii nu sunt atenţi. Cel puţin asta susţin poliţiştii rutieri, la propunerea cărora se amplasează indicatoarele, în funcţie de riscul rutier din fiecare zonă.
Totuşi, comentariile la articolul ce prezintă sfârşitul de groază al
pasagerului din microbuzul care făcea curse Otopeni-Galaţi, înfipt în refugiul din Dorobanţi, scot în evidenţă pericolul.
"Problema este că aceste refugii au semne indicatoare la prea mică distanţă de refugiu. A doua problemă este că balustradele au fost făcute de un anume Dorel, care nu are nici cea mai mică cunoştinţă de normele pe care trebuie să le îndeplinească aceste balustrade. Ele trebuie să şi protejeze în caz de accident, nu să omoare. De obicei se pun, dar se pune ceva de plastic umplut cu apă care, în cazul unui accident, să nu omoare pe cineva ...", comentează un cititor pe pagina web a cotidianului "Obiectiv". O altă persoană este de părere că problema este a şoferilor, care nu respectă regulile de circulaţie. Brăilenii care au circulat cu maşina firmei "Zuzu" din Focşani spun că şoferii merg de regulă cu viteză şi nu ţin cont de prevederile rutiere.