Independent Spirit Awards: "The Black Swan" a primit cele mai multe premii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Independent Spirit Awards: "The Black Swan" a primit cele mai multe premii

Filmul regizat de Darren Aronofsky a mai fost premiat pentru cea mai bună actriţă în rol principal - Natalie Portman - şi pentru cea mai bună imagine, la cea de-a 26-a gală Spirit Awards, distincţii acordate de producătorii independenţi din SUA filmelor de artă.

Pelicula "Discursul regelui/ The King's Speech", favorită la Oscar, cu nominalizări la principalele categorii, a primit trofeul pentru cel mai bun film străin.

Un alt nominalizat la Oscar recompensat la gala Spirit Awards a fost James Franco, care a câştigat premiul pentru cel mai bun actor pentru prestaţia sa din "127 Hours".

Cele două premii dedicate actorilor în roluri secundare au fost adjudecate de Dale Dickey şi John Hawkes, care joacă împreună în drama "Winter's Bone".

Filmul "Copii sunt bine-mersi/ The Kids Are All Right" a fost recompensat pentru cel mai bun scenariu original, iar premiul pentru documentar a revenit peliculei "Exit Through The Gift Shop", despre care se presupune că a fost regizată de artistul britanic Banksy.

Spirit Awards, decernate de asociaţia Film Independent, aduc un omagiu filmelor americane cu buget redus, selectate pe baza unor criterii precum originalitatea, subiecte provocatoare şi gradul de finanţare independentă. Limita maximă de buget este de 20 de milioane de dolari - aproximativ o treime din bugetul mediu al unui film de studio, potrivit datelor oferite, în 2006, de Motion Picture Association of America.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro