Mergi la conţinutul principal

Independenţii au strâns 8.000 de semnături pentru partid şi au un sediu central

Liderul senatorilor independenţi, Liviu Câmpanu, a declarat joi că în cursul acestei zile va fi înregistrată la OSIM sigla partidului, urmând ca în cursul săptămânii viitoare partidul să fie înregistrat la Tribunal, iar structura de conducere definitivată.

"Culorile vor fi albastru şi roşu. Sigla este prescurtarea UNPR, aşezată pe un scut, scutul în faţa unei acvile ce ţine în cioc o cruce. Roşu şi albastru, deoarece acestea sunt culorile socialiştilor europeni, roşu şi albastru sunt culorile cu care Obama a câştigat alegerile în SUA şi sper să fie de bun augur", a spus Câmpanu, precizând că partidul va fi înregistrat cel târziu vineri la Tribunal, în acest moment lucrându-se la Statut şi la program.
"Va fi un centru de atracţie pentru mai mulţi politicieni nemulţumiţi de modul în care partidele lor au înţeles să facă politică în momentul de faţă şi, mai ales, va fi un centru de atracţie pentru cei care nu au făcut politică până acum în România", a spus Câmpanu, referitor la noul partid, care se va numi Uniunea Naţională pentru Progresul României.
Senatorul a mai spus că, în acest moment, formaţiunea deţine două sedii în Bucureşti, urmând ca unul să fie ales în cursul săptămânii viitoare ca sediul central, iar celălalt ca sediu pentru organizaţia Municipiului Bucureşti.
În ceea ce priveşte relaţia partidului cu celelalte formaţiuni, Câmpanu a reiterat faptul că UNPR nu va fi o "anticameră" a PDL şi nu se va vărsa în acest partid. "Suntem parteneri în momentul de faţă, dar putem deveni oricând şi competitori pe scena politică românească", a precizat senatorul independent.
El a explicat şi motivul pentru care mai mulţi senatori care au fost în grupul independenţilior au trecut la PDL, spunând că aceştia semnaseră deja adeziunile la formaţiunea democrat-liberalilor în momentul în care şi-au părăsit iniţial partidele, acest fenoment încheindu-se.
Potrivit unor surse parlamentare, din conducerea noului partid vor face parte şi foştii social-democraţi Cristian Diaconescu şi Ioan Munteanu, însă Octav Cozmâncă nu va fi inclus în structura de conducere. Potrivit aceloraşi surse, UNPR va avea trei sedii în Bucureşti, unul în strada Paris, un altul pe şoseaua Kiseleff, iar al treila va funcţiona ca sediu pentru o organizaţie de sector.
Senatorul independent Liviu Câmpanu a declarat miercuri, pentru NewsIn, că săptămâna viitoare vor fi depuse la Tribunalul Bucureşti actele necesare înscrierii Uniunii Naţionale pentru Progresul României, a cărei siglă va fi scutul, iar culorile definitorii roşu şi albastru.
Câmpanu a afirmat că structura de conducere a viitoarei construcţii politice va fi formată dintr-un preşedinte de onoare, un preşedinte al partidului, un preşedinte executiv şi opt vicepreşedinţi, care vor coordona regiunile de dezvoltare, precum şi un secretar general. Forul central de conducere va fi denumit Birou Naţional sau Birou Politic Naţional, iar structura mai largă de conducere va fi un Comitet la nivel naţional, care-i va include pe preşedinţii de filiale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro