Indemnizația pentru mame, plafonată la 8.500 de lei. Ordonanța, adoptată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Indemnizația pentru mame, plafonată la 8.500 de lei. Ordonanța, adoptată

Guvernul Tudose a adoptat, în ședința de vineri, ordonanța de urgență care prevede plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei. Plafonul se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.

 

Ordonanța de urgență care modifică OUG nr. 111/2010 privind indemnizația pentru creșterea copilului a fost adoptată. Plafonul se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017, atât pentru persoanele care au drepturile solicitate/stabilite anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare.

Indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

Potrivit datelor Guvernului, la nivel național, din cei 160.807 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, circa 1.100 de beneficiari au indemnizații care depășesc 9.000 lei.

Cele mai mari cuantumuri sunt de 159.000 lei, respectiv 108.700 lei (în București), 140.000 lei (Arad), 81.000 lei (Vâlcea), 74.000 lei (Constanța), cuantumuri de 50.000 lei – 60.000 lei putând fi regăsite în municipiul București și în județele Galați, Buzău, Dolj, Arad, Dâmbovița etc.

Avem şi (...) plafonarea indemnizaţiei pentru mame la suma de 8.500 de lei, cât este şi maximul în UE, cât este în Germania”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a afirmat, la începutul şedinţei Executivului de săptămâna trecută, că urmează să propună o variantă de plafonare a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, subliniind că devine o practică să se plătească salarii mai mari de către angajatori în ultimele luni de sarcină, astfel încât şi cuantumul indemnizaţiei să crească.

„Introducerea plafonului peste o sumă de 8.000 de lei nu afectează mai mult de 3% dintre cei care primesc aceste indemnizaţii, dar oprim o practică ce tinde să devină foarte periculoasă pentru bugetul de stat. La ora actuală suntem în analiză şi urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare”, spunea atunci Olguţa Vasilescu.

Ea a spus că sunt ţări din Uniunea Europeană unde nu se plătesc aceste indemnizaţii, iar în statele în care se dau, acest lucru se întâmplă doar în anumite condiţii.

„În UE, mai multe ţări nu plătesc deloc indemnizaţia, printre care Marea Britanie, Olanda, Luxembrug, Grecia, Irlanda, Malta. În altele, indemnizaţia se acordă, dar media este de 500 de euro/lună. Cel mai mult se acordă în Germania, dar în anumite condiţii, suma de 1.800 de euro/lună. În România am ajuns în situaţia în care pentru o astfel de indemnizaţie se plăteşte şi 35.000 de euro/lună pentru o singură persoană”, afirma ministrul Muncii.

Ulterior, pentru plafonarea indemnizației pentru mame a pledat și premierul Mihai Tudose, făcând un comentariu care i-a atras critici aprinse din partea opoziției. Într-o emisiune tv, Tudose a spus că legea privind indemnizaţia pentru creşterea copilului trebuie schimbată urgent, înainte ca Simonei Halep să-i vină ideea de a rămâne însărcinată, deoarece statul ar trebui să îi plătească 85% din veniturile pe ultimul an.

„Astăzi, când stăm de vorbă, indemnizaţia e 85% din salariu. Cineva, acolo, a spus de bun simţ: domnule, nu toţi au salariu, obţin bani din alte venituri, se ocupă cu miniagricultură în jurul casei, omul revinde, are un venit. Apoi, de la asta s-a ajuns la venituri, inclusiv dacă-şi vinde casa. Şi mai în glumă, mai în serios, râdeam cu câţiva colegi: domnule, hai să schimbăm legea până nu-i încolţeşte foarte serios ideea, cuiva, să rămână gravidă, să facă un copil. Mă refer la Simona Halep, fiindcă veniturile pe ultimul an au fost destul de mari, importante, câteva milioane de euro şi va trebui să-i dăm 85% din venituri”, a declarat Mihai Tudose.

Vicepreşedintele PNL Florin Cîţu i-a solicitat premierului Mihai Tudose să îi ceară scuze Simonei Halep.

Anul trecut, când la guvernare se afla Cabinetul Cioloș, social-democrații criticau posibilitatea plafonării indemnizației pentru creșterea copilului.

„Dintre toate problemele care sunt de rezolvat în România, actualul guvern a ales să evidențieze că indemnizațiile pentru creșterea copiilor sunt cam mari?!!!! Să fie oare o greșeală a acestui Guvern neserios? Sau este chiar parte din programul lor de guvernare să le scadă? Indiferent care variantă este, vă asigur că, din decembrie, PSD-ul o să le readucă la valoarea corectă. Le-am crescut după ce Băsescu le-a tăiat în 2012 și o vom face din nou!”, declara Liviu Dragnea, într-o postare pe contul său de Facebook, în septembrie 2016.

Mesajul de natură să le liniștească pe mame era însoțit de o fotografie în care șeful PSD apărea pupând un bebeluș și făcea trimitere la o știre despre statistica ministerului condus la acea vreme de Dragoș Pâslaru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro