Se spune "un oras care nu-si cunoaste trecutul, este ca un copil care nu-si stie parintii". Noua, brailenilor, ne-a fost dat sa cunoastem, fara voie insa, trecutul rastalmacit de veneticii de la Rasarit si sa-i uitam aproape cu desavirsire pe aceia care au adus urbei bogatia si faima pe care, probabil, nu le va mai dobindi niciodata. Se cuvine, deci, sa lasam izvoarele sa vorbeasca, iar noi, cei adesea mintiti si inselati, sa ne intoarcem privirile catre trecut, sa-i cunoastem mai bine pe cei care au facut, cu adevarat, cinste Brailei. In fiecare joi, in aceasta pagina, cotidianul "Obiectiv" scoate la lumina, din subconstienul colectiv al urbei, cite o personalitate. O personalitate marcanta din arta, cultura sau politica. Astazi, marele donator Dumitru Ionescu, fost primar al Brailei, om de afaceri, deputat si senator, cel care a lasat urbei, prin testament, Teatrul "Maria Filotti", precum si toata averea sa.
Alaturi de sotii Nedelcu si Ana P. Chercea, Dumitru Ionescu - cel care-si doarme acum somnul de veci in Cimitirul "Sfinta Maria" - ocupa un binemeritat loc unu pe lista celor mai mari binefacatori ai Brailei, din toate timpurile.
Nascut la 24 iunie 1846, pe strada Rahovei, ca fiu al comerciantului Ioan Neagu Ghelase si al Ilincai, nascuta Brebenel, Dumitru Ionescu a invatat la scoala preotului Al. Sudeteanu, protopopul urbei, dupa care a urmat cursurile Seminarului Teologic Buzau. Inzestrat cu o voce exceptionala, Dumitru urma sa se faca preot, insa, la fel ca multi altii, a preferat sa intre in invatamint. Asa se face ca, in anul 1870, a fost numit institutor la Scoala "Brosteanu" de pe strada Rahovei, de unde a fost transferat, fara voie, la Manastirea "Nifon" din judetul Buzau, de catre ministrul Instructiunii de atunci, Christian Tell. Mihnit de aceasta decizie nedreapta, Dumitru Ionescu si-a dat demisia din invatamint, nu inainte, insa, de a-si atrage simpatia calugarilor de la "Nifon". Intors la Braila in jurul anului 1872, Dumitru slujeste la Biserica "Sf. Spiridon" - cea care va fi darimata de comunisti, in anii '60 si care se afla pe locul unde sint acum Telefoanele -, ocupind functia de cintaret bisericesc ("dascal").
In anul 1880, Dumitru Ionescu intra in afaceri. Impreuna cu dr. Apostoleanu, profesor de gimnaziu si cu un anume Zamfirescu, fiul unui bogatas, deschide o librarie. In primul an, afacerile au mers prost, cei trei asociati inregistrind pierderi de 10.000 de lei, o suma destul de mare pentru acea vreme. Nu e de mirare ca, descurajati de insucces, dr. Apostoleanu si Zamfirescu s-au retras din negotul cu carte, lasindu-l singur pe Dumitru. Acesta persevereaza si, in urmatorul an, obtine 35.000 de lei profit. Trei ani la rind, Dumitru Ionescu face bani buni din negotul cu carte si papetarie, ceea ce-l determina sa-si extinda afacerile. El va lua in arenda mosiile Bucu-Cornatele (Ialomita) si Cioara-Tataru (Braila), insumind peste 50.000 de pogoane teren arabil, mosii pe care le va gospodari cu multa pricepere. Atit de bine i-au mers afacerile, incit, "prin munca cinstita si cu ajutorul Lui Dumnezeu", cum spuneau contemporanii, Dumitru Ionescu va cumpara marea mosie Onesti din judetul Bacau si mai multe proprietati in Braila, inclusiv Teatrul Ralli din fosta Piata Sf. Arhangheli, actualul Teatru "Maria Filotti", cu acareturile cuprinse intre Regala si Polona, mobilier si instalatie proprie de producere a electricitatii.
Casatorit in anul 1875 cu Elena-Zamfira, fiica preotului Simeon Budeanu, Dumitru Ionescu a avut parte numai de bine, insa nu a avut copii. Asa stind lucrurile, sotii Ionescu au adoptat o fetita de 2 anisori, Ana, nepoata de var, cea care, mai tirziu, se va casatori cu inginerul George Pantazi. Bun gospodar, Dumitru Ionescu va fi ales consilier judetean in anii 1880 - 1881, apoi presedinte al Consiliului Judetean Braila. In 1883, brailenii l-au trimis in Parlament, in calitate de deputat, iar in 1888, de senator de Braila. Mai mult, intre anii 1906-1910, Ionescu a fost primar al orasului de la Dunare. In anul in care isi incheie mandatul, 1910, el isi scrie testamentul, impartindu-si averea in scopuri filantropice, legatar testamentar fiind Primaria Braila. Cu acest prilej, fostul primar lasa urbei cladirea care-i purta numele si in care functiona, la acea vreme, teatru, hotel, club, restaurant, cinematograf, berarie, cofetarie, arena de vara si mai multe pravalii. Noua ani mai tirziu, mai precis pe data de 19 mai 1919, marele filantrop trece la cele vesnice.
In octombrie 1930, la 11 ani de la moartea lui Dumitru Ionescu, Primaria, breasla cintaretilor bisericesti, precum si oficialitatile orasului au construit un mausoleu in momoria donatorului, unde i-au reinhumat osemintele. Era in ziua Sfintului Dimitrie si preotii, in frunte cu Episcopul Buzaului, l-au pomenit pe Dumitru Ionescu la Catedrala Brailei. Unul dintre participantii la comemorare avea sa rosteasca urmatoarele cuvinte: "Si acum, batrinule cu parul alb ca si sufletul tau, odihneste-te in pace si multumit ca in viata ti-ai inteles rostul dupa cum asemenea si dupa moartea ta ai ramas folositor orasului".
Averea lui Dumitru Ionescu, al carei legatar testamentar a fost Primaria Brailei, cuprinsa in Testamantul intocmit in anul 1910, era una impresionanta: casa parinteasca de pe strada Rahovei; casa cumparata de la Ion Trandafir, pe aceeasi strada; imobilul cu pravalie si casa din B-dul Cuza colt cu str. Timplarilor, cumparat de la Oprea Vizireanu; imobilul din B-dul Cuza, cumparat de la Nistor Constantinescu; imobilul din strada Cojocari ("Gradina Paradis"), "cumparat de la mostenitorii Divani din Braila"; depozitul de cherestea de 750 stinjeni, din Piata Nordului, cumparat de la Primarie; doua proprietati in Statiunea Lacu Sarat, unul cumparat de la stat, prin licitatie, celalalt de la "raposatul Teodor Barbulescu"; un teren situat pe strada Galati colt cu strada Cetatii, cumparat tot prin licitatie; libraria "Dumitru Ionescu succesori, Ioan Gheorghiu et Co"; Casa "Dumitru Ionescu" din Piata Sf. Arhangheli (fosta Casa Ralli); mosia Onesti, Bacau, cu mori, vii, paduri, tirg, acareturi etc, cu 1.700 de faci de teren arabil; actiuni si "bonuri garantate de stat", in valoare de zeci de mii de lei, actiuni la Banca Nationala, Banca Agricola, Casa Rurala, Societatea de Asigurare "Agricola" si altele.
Prin testament, Dumitru Ionescu i-a lasat "afacerea librariei" lui Ioan Gheorghiu, insa cea mai mare parte a impresionantei averi urma sa fie destinata "interesului public": reconstruirea bisericii "Sf. Arhangheli", burse pentru studentii la Teologie, Scolii de Cintareti bisericesti, fonduri pentru construirea unui spital - maternitate si pediatrie, a unei "gradini de copii" destinate copiilor saraci, burse pentru scoala de meserii, fonduri pentru inzestrarea Bibliotecii Comunale, pentru Societatea "Ajutorul copiilor saraci", lemne si piine de Craciun saracilor Brailei. La finele Testamentului sau, Dumitru Ionescu avea sa scrie: "Celor ce m-au iubit, recunostinta mea, celor ce m-au urit iertarea mea si rugamintea de a ma ierta pentru oricit le-am gresit in viata. Celor ce se vor folosi de ajutorul ce-l las prin acest legat, le recomand din inima iubirea de dreptate si adevar si mai presus indemn la munca necurmata si cinstita, caci numai in aceasta eu am gasit multumire in viata. Mila pentru cei nenorociti si suferinzi si dragoste desavirsita pentru religie si neam". Citi dintre braileni isi mai amintesc, privind teatrul, de marele filantrop Dumitru Ionescu?
Alaturi de sotii Nedelcu si Ana P. Chercea, Dumitru Ionescu - cel care-si doarme acum somnul de veci in Cimitirul "Sfinta Maria" - ocupa un binemeritat loc unu pe lista celor mai mari binefacatori ai Brailei, din toate timpurile.
Nascut la 24 iunie 1846, pe strada Rahovei, ca fiu al comerciantului Ioan Neagu Ghelase si al Ilincai, nascuta Brebenel, Dumitru Ionescu a invatat la scoala preotului Al. Sudeteanu, protopopul urbei, dupa care a urmat cursurile Seminarului Teologic Buzau. Inzestrat cu o voce exceptionala, Dumitru urma sa se faca preot, insa, la fel ca multi altii, a preferat sa intre in invatamint. Asa se face ca, in anul 1870, a fost numit institutor la Scoala "Brosteanu" de pe strada Rahovei, de unde a fost transferat, fara voie, la Manastirea "Nifon" din judetul Buzau, de catre ministrul Instructiunii de atunci, Christian Tell. Mihnit de aceasta decizie nedreapta, Dumitru Ionescu si-a dat demisia din invatamint, nu inainte, insa, de a-si atrage simpatia calugarilor de la "Nifon". Intors la Braila in jurul anului 1872, Dumitru slujeste la Biserica "Sf. Spiridon" - cea care va fi darimata de comunisti, in anii '60 si care se afla pe locul unde sint acum Telefoanele -, ocupind functia de cintaret bisericesc ("dascal").
In anul 1880, Dumitru Ionescu intra in afaceri. Impreuna cu dr. Apostoleanu, profesor de gimnaziu si cu un anume Zamfirescu, fiul unui bogatas, deschide o librarie. In primul an, afacerile au mers prost, cei trei asociati inregistrind pierderi de 10.000 de lei, o suma destul de mare pentru acea vreme. Nu e de mirare ca, descurajati de insucces, dr. Apostoleanu si Zamfirescu s-au retras din negotul cu carte, lasindu-l singur pe Dumitru. Acesta persevereaza si, in urmatorul an, obtine 35.000 de lei profit. Trei ani la rind, Dumitru Ionescu face bani buni din negotul cu carte si papetarie, ceea ce-l determina sa-si extinda afacerile. El va lua in arenda mosiile Bucu-Cornatele (Ialomita) si Cioara-Tataru (Braila), insumind peste 50.000 de pogoane teren arabil, mosii pe care le va gospodari cu multa pricepere. Atit de bine i-au mers afacerile, incit, "prin munca cinstita si cu ajutorul Lui Dumnezeu", cum spuneau contemporanii, Dumitru Ionescu va cumpara marea mosie Onesti din judetul Bacau si mai multe proprietati in Braila, inclusiv Teatrul Ralli din fosta Piata Sf. Arhangheli, actualul Teatru "Maria Filotti", cu acareturile cuprinse intre Regala si Polona, mobilier si instalatie proprie de producere a electricitatii.
Casatorit in anul 1875 cu Elena-Zamfira, fiica preotului Simeon Budeanu, Dumitru Ionescu a avut parte numai de bine, insa nu a avut copii. Asa stind lucrurile, sotii Ionescu au adoptat o fetita de 2 anisori, Ana, nepoata de var, cea care, mai tirziu, se va casatori cu inginerul George Pantazi. Bun gospodar, Dumitru Ionescu va fi ales consilier judetean in anii 1880 - 1881, apoi presedinte al Consiliului Judetean Braila. In 1883, brailenii l-au trimis in Parlament, in calitate de deputat, iar in 1888, de senator de Braila. Mai mult, intre anii 1906-1910, Ionescu a fost primar al orasului de la Dunare. In anul in care isi incheie mandatul, 1910, el isi scrie testamentul, impartindu-si averea in scopuri filantropice, legatar testamentar fiind Primaria Braila. Cu acest prilej, fostul primar lasa urbei cladirea care-i purta numele si in care functiona, la acea vreme, teatru, hotel, club, restaurant, cinematograf, berarie, cofetarie, arena de vara si mai multe pravalii. Noua ani mai tirziu, mai precis pe data de 19 mai 1919, marele filantrop trece la cele vesnice.
In octombrie 1930, la 11 ani de la moartea lui Dumitru Ionescu, Primaria, breasla cintaretilor bisericesti, precum si oficialitatile orasului au construit un mausoleu in momoria donatorului, unde i-au reinhumat osemintele. Era in ziua Sfintului Dimitrie si preotii, in frunte cu Episcopul Buzaului, l-au pomenit pe Dumitru Ionescu la Catedrala Brailei. Unul dintre participantii la comemorare avea sa rosteasca urmatoarele cuvinte: "Si acum, batrinule cu parul alb ca si sufletul tau, odihneste-te in pace si multumit ca in viata ti-ai inteles rostul dupa cum asemenea si dupa moartea ta ai ramas folositor orasului".
Averea lui Dumitru Ionescu, al carei legatar testamentar a fost Primaria Brailei, cuprinsa in Testamantul intocmit in anul 1910, era una impresionanta: casa parinteasca de pe strada Rahovei; casa cumparata de la Ion Trandafir, pe aceeasi strada; imobilul cu pravalie si casa din B-dul Cuza colt cu str. Timplarilor, cumparat de la Oprea Vizireanu; imobilul din B-dul Cuza, cumparat de la Nistor Constantinescu; imobilul din strada Cojocari ("Gradina Paradis"), "cumparat de la mostenitorii Divani din Braila"; depozitul de cherestea de 750 stinjeni, din Piata Nordului, cumparat de la Primarie; doua proprietati in Statiunea Lacu Sarat, unul cumparat de la stat, prin licitatie, celalalt de la "raposatul Teodor Barbulescu"; un teren situat pe strada Galati colt cu strada Cetatii, cumparat tot prin licitatie; libraria "Dumitru Ionescu succesori, Ioan Gheorghiu et Co"; Casa "Dumitru Ionescu" din Piata Sf. Arhangheli (fosta Casa Ralli); mosia Onesti, Bacau, cu mori, vii, paduri, tirg, acareturi etc, cu 1.700 de faci de teren arabil; actiuni si "bonuri garantate de stat", in valoare de zeci de mii de lei, actiuni la Banca Nationala, Banca Agricola, Casa Rurala, Societatea de Asigurare "Agricola" si altele.
Prin testament, Dumitru Ionescu i-a lasat "afacerea librariei" lui Ioan Gheorghiu, insa cea mai mare parte a impresionantei averi urma sa fie destinata "interesului public": reconstruirea bisericii "Sf. Arhangheli", burse pentru studentii la Teologie, Scolii de Cintareti bisericesti, fonduri pentru construirea unui spital - maternitate si pediatrie, a unei "gradini de copii" destinate copiilor saraci, burse pentru scoala de meserii, fonduri pentru inzestrarea Bibliotecii Comunale, pentru Societatea "Ajutorul copiilor saraci", lemne si piine de Craciun saracilor Brailei. La finele Testamentului sau, Dumitru Ionescu avea sa scrie: "Celor ce m-au iubit, recunostinta mea, celor ce m-au urit iertarea mea si rugamintea de a ma ierta pentru oricit le-am gresit in viata. Celor ce se vor folosi de ajutorul ce-l las prin acest legat, le recomand din inima iubirea de dreptate si adevar si mai presus indemn la munca necurmata si cinstita, caci numai in aceasta eu am gasit multumire in viata. Mila pentru cei nenorociti si suferinzi si dragoste desavirsita pentru religie si neam". Citi dintre braileni isi mai amintesc, privind teatrul, de marele filantrop Dumitru Ionescu?
