Incursiuni în arta modernă - «Aer, Apă, Artă» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Incursiuni în arta modernă - «Aer, Apă, Artă»

Brăilenii care vor să înţeleagă mai mult din arta modernă au acum ocazia să participe la prelegerile organizate de Muzeul Brăilei, care vor conduce auditoriul în lumea fascinantă a artei moderne. Sub genericul "Aer, Apă, Artă", aceste prelegeri, care vor avea loc în ultima sâmbătă a fiecărei luni, sunt gândite să reamintească discreta solidaritate dintre ceea ce ne e necesar pentru a trăi şi ceea ce ne e necesar pentru a trăi frumos. 

La prima întâlnire, care va avea loc pe 22 februarie, la ora 11.30, la Centrul Cultural "Nicăpetre", se va discuta despre "Trei lucruri de ştiut despre pictura românească modernă (1863 - 1945)". Specialiştii Muzeului Brăilei au precizat într-un comunicat de presă că "intervalul cuprins între 1863 şi 1945 constituie, până azi, unul dintre cele mai bogate şi mai iubite capitole ale artei româneşti din toate timpurile. Dar este acest capitol bine cunoscut în frământările, tatonările, subtextele ideologice care i-au condiţionat devenirea? Dincolo de recordurile înregistrate la casele de licitaţie şi de aparenţa strălucitoare a celor câteva capodopere care s-au imprimat în imaginarul naţional se află o realitate încă insuficient cunoscută".
Prelegerea îşi propune să fixeze trei mari repere tematice pe "harta" modernităţii artistice româneşti: rolul determinant pe care modelele franceze l-au jucat în eforturile succesive de constituire a unui limbaj formal modern, felurile în care tradiţia a fost interpretată şi (re)inventată în încercarea de a defini chipul esenţial şi durabil al picturii româneşti, precum şi variantele autohtone ale nostalgiei moderniste pentru exotic, stihial şi alteritate. Toate acestea vor fi povestite de specialişti pe înţelesul tuturor. Se vor constitui grupuri de maxim 15 persoane. Cei interesaţi se pot înscrie pe adresa de e-mail alina.mircea_mbr@outlook.com.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro