Inculpatul din dosarul “Câinii ucigași” vrea să scape și de daune morale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Prescripția l-a scăpat de răspundere penală

Inculpatul din dosarul “Câinii ucigași” vrea să scape și de daune morale

 în iulie, Judecătoria Brăila a stabilit că «încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. N. pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin, faptă din 08/09.03.2014, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale» • astfel, proprietarul câinilor a scăpat de răspunderea penală, dar judecătorii au stabilit că trebuie plătite daune morale și materiale de câteva zeci de mii de lei, iar asta l-a determinat probabil să facă apel la  Curtea de Apel Galați

 

Dosarul «Câinii ucigași de la Albina» a ajuns la Curtea de Apel Galați, după ce inculpatul B.N., proprietarul de la ferma care deținea câinii periculoși care au ucis doi oameni, a formulat apel împotriva soluției primei instanțe.

Totuși, inculpatul a scăpat de răspunderea penală, ca urmare a intervenției prescripției, numai că în primă instanță inculpatul a fost obligat la plata de daune morale și materiale, iar asta l-a determinat probabil să formuleze apel. Mai departe, la Curtea de Apel Galați se va da sentința finală în dosar, termenul fiind stabilit pentru luna ianuarie 2024, după cum se arată pe site-ul instanței.

Reamintim că, în data de 13 iulie, Judecătoria Brăila a stabilit că «încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. N. pentru săvârșirea infracțiunii de neluare a măsurilor de prevenire a atacului canin (faptă din 08/09.03.2014) - ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale».

Au fost amânări repetate și o anchetă care a bătut pasul pe loc timp de șapte ani. Deținătorul câiniilor ucigași de la Albina a fost trimis în judecată de procurori abia în aprilie 2022, iar procesul aflat pe rolul Judecătriei Brăila s-a tot amânat, până când a intervenit... prescripția faptelor.

După cum v-am informat, atacul violent al câinilor agresivi din zona fermei de la Albina s-a produs în 2014, fiind nevoie de nu mai puțin de șapte ani pentru analizarea probelor ADN prelevate de la animalele în cauză, dar și de la cele două victime sfâșiate.

Așadar, la data de 13 iulie, în dosarul menționat mai sus s-a constatat că “A încetat procesul penal!”. Totuși, instanța a admis acțiunea civilă formulată în cauză de părțile civile T. D. C. și D. I., sens în care obligă pe inculpatul B. N. la plata către acesta a sumei de câte 10.000 lei pentru fiecare - cu titlu de daune materiale și a sumei de câte 50.000 lei pentru fiecare - cu titlu de daune morale. Admite acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă I. M., sens în care obligă inculpatul B. N. la plata către acesta a sumei de 909 lei - cu titlu de daune materiale și a sumei de 10.000 lei - cu titlu de daune morale.

Trupurile fără viață ale victimelor, un bărbat și o femeie, au fost găsite, în primăvara anului 2014, pe marginea drumului european 584, în afara localității Albina, unde era o fermă al cărei proprietar avea 23 de câini agresivi. Animalele erau folosite pentru pază, iar în 2014 ferma nu era împrejmuită complet, astfel că acești câini ieșeau în șosea și pe câmp, unde făceau legea și își apărau teritoriul.

Reamintim că, în seara de 20 aprilie 2014, Stan Iavaz, de 52 de ani, din orașul Însurăței, a fost atacat și devorat de haita de câini, lângă Drumul European 584, la ieșirea din satul Albina, comuna Tichilești.

Totul s-a întâmplat chiar vizavi de locul unde, pe 9 martie același an, fusese descoperit cadavrul mutilat al brăilencei Petria Crețu, în vârstă de 55 de ani. Inițial, anchetatorii au crezut că femeia fusese ucisă cu bestialitate și aruncată pe câmp de un individ rămas neidentificat, însă adevărul cu privire la moartea femeii a ieșit apoi la iveală în urma anchetei efectuate.

Cadavrul desfigurat al lui Stan Iavaz a fost descoperit după mai bine de 24 de ore de la moarte, anchetatorii fiind convinși că acesta a fost atacat și ucis de aceleași animale care au devorat-o și pe femeia de 55 de ani, în luna martie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro